Dosare

BRAȘOV. Milionarul acuzat că și-a ucis bunica rămâne la ospiciu

 

Pentru că e considerat un pericol, afaceristul Dan Cămârzan, acuzat că și-a ucis bunica, va rămâne internat într-o unitate medicală psihiatrică. Aceasta este decizia instanței, pronunțată marți în şedinţa camerei de consiliu a Tribunalului Brașov: „(….) confirmă măsura de siguranţă prevăzută de art. 110 Cod penal dispusă în mod provizoriu (….) pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov în dosarul penal nr. 2959/62/2019 faţă de Cămârzan Dan Cristian şi dispune ca acesta să rămână internat medical până la însănătoşire sau obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”. El se află deja de două luni într-un spital de psihiatrie, fiind vorba despre o internare nevoluntară, dar provizorie.
Reamintim că fostul dezvoltator imobiliar şi-a ucis, în 6 mai 2019, bunica în vârstă de 93 de ani. Bărbatul de 44 de ani se afla în casa din Stupini în care locuia împreună cu sora, mama şi bunica sa, în momentul în care a izbucnit un conflict spontan între el şi femeia nonagenară. „Inculpatul Cămârzan Dan a avut un conflict spontan cu bunica maternă, în locuinţa comună. Urmare a acestui conflict, a proiectat-o la pământ, i-a comprimat pieptul, gâtul şi căile respiratorii, moartea fiind astfel produsă prin acţiunea inculpatului”, a precizat, la acel moment, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Aldea.
În 7 mai, când Cămârzan a ajuns la Tribunalul Braşov pentru a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă, era bandajat la frunte. „Bunica e tata”, a spus Cămârzan, întrebat de jurnalişti de ce a omorât-o. lLa ieşirea din sala de şedinţe, el a revenit, afirmând că nu a avut probleme cu mama lui, ci doar cu bunica lui, „care e tata”. „Gândiţi-vă la Sfinxul de acolo de sus, de la Sinaia şi la capul lui şi cum este viaţa acolo. S-a furat corpul oamenilor“, a mai spus atunci Cămârzan
Amintim că, pe 20 martie 2018, Dan Cămârzan a ajuns la Secția 2 Poliție Brașov, fiind unul dintre brașovenii care au protestat în fața Spitalului de Psihiatrie, revoltați că a fost internat acolo un șofer care refuză documentele emise de stat, prezentându-se apoi cu un așa-zis act de identitate în care scria „născut viu”.

Pentru detalii citiți și:

BRAȘOV. Dan Cămârzan este internat din nou la Psihiatrie

BRAȘOV. SUSPICIUNI DE OMOR, după ce o femeie a fost găsită decedată! Controversatul afacerist Dan Cămârzan a fost dus la audieri și reținut

Update. BRAŞOV. Afaceristul Dan Cămârzan, un nou live pe Facebook, după şase ore petrecute la Secţia de Poliţie (VIDEO)

Update. BRAȘOV. Unul dintre milionarii României, dus la Poliție după protestul de la Psihiatrie al „oamenilor născuți vii”. A făcut live pe Facebook din duba polițiștilor (VIDEO)

BRAȘOV. Șofer internat la PSIHIATRIE, astăzi, după un control rutier pe strada Carpaților


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button