Cultură

Romano-catolicii și protestanții sărbătoresc Duminica Rusaliilor

  • sumuleu_2.jpg
 

Cincizecimea sau Rusaliile reprezintă o importantă sărbătoare religioasă, numită  şi „Ziua de naştere a Bisericii”. Rusaliile sunt prăznuite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti, celebrând Coborârea Duhului Sfânt peste apostoli, și au dat naştere unor numeroase şi diverse tradiţii, obiceiuri şi superstiţii în întreagă lume creştină

Este foarte cunoscut faptul că Duhul Sfânt este a treia persoană dumnezeiască. El participă alături de Tatăl şi de Fiul la facerea lumii. Deşi participă la procesul creaţiei, acţiunea Sa se manifestă încă înainte de întemeierea lumii când „Duhul lui Dumnezeu plutea peste ape” . Tatăl şi Fiul sunt revelaţi de Duhul Sfânt căci înainte de Paştele său, Isus vesteşte trimiterea unui alt Apărător, Duhul Sfânt”. Acest lucru se întâmplă la Rusalii, când, se relatează în Faptele Apostolilor, Duhul Sfânt s-a coborât asupra apostolilor adunaţi împreună. Deodată a venit din cer un sunet foarte puternic „şi a umplut toată casa în care stăteau ei, nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una peste fiecare dintre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească”. Această imagine este foarte sugestivă, Duhul Sfânt coboară asupra ucenicilor în cea de-a cincizecea zi de la Învierea Domnului, în ziua Cincizecimii.
Cât priveşte Rusaliile, aceasta este o sărbătoare foarte importantă în toate bisericile creştine şi provine din latinescul „Rosalia”. În vechime, Rusaliile erau o sărbatoare agricolă în care se ofereau roadele pământului şi de care aminteşte Vechiul Testament; cu timpul, ea a devenit o sărbătoare creştină, aşa cum este prezentă şi astăzi. Semnificaţia Rusaliilor creştine este foarte bogată în esenţă. Activitatea apostolilor, de propovăduire a Evangheliei, începe la Rusalii, activitatea Bisericii începe şi ea odată cu revărsarea Duhului Sfânt, care, coborât sub limbi de foc, face cunoscut tuturor popoarele lucrarea mântuitoare a Fiului.

Peste 100.000 de oameni la pelerinajul de la Șumuleu-Ciuc

Peste 100.000 de persoane (din România, Ungaria, dar și de pe alte continente) au participat, sâmbătă, pe muntele Șumuleu Ciuc, de la marginea municipiului Miercurea Ciuc, la tradiționalul pelerinaj de Rusaliile Catolice, considerat cel mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est.

Pelerinii au început să urce muntele Șumuleu încă de la primele ore ale dimineții, cântând imnuri religioase și rugându-se la Fecioara Maria, care se află în centrul acestui pelerinaj și căreia i-au cerut ajutorul pentru ei și întreaga familie. Printre cei care au urcat pe muntele Șumuleu s-au numărat persoane de toate vârstele, de la bătrâni sau se ajutau de baston sau cârje, până la copii foarte mici, purtați în brațe sau în cărucior de părinții lor.

Liturghia a fost oficiată de la un altar situat în aer liber situat, acelaşi de unde, în urmă cu o săptămână, Papa Francisc a oficiat Liturghia Pontificală.

La slujbă a participat, la fel ca în ultimii ani, preşedintele Ungariei precum şi demnitari din Guvernul de la Budapesta.

Cu o tradiţie de aproape cinci secole, pelerinajul de Rusalile catolice atrage sute de mii de oameni care vin să se închine la statuia făcătoare de minuni a sfintei Fecioare Maria.

În 1567, principele Transilvaniei – Ioan Sigismund – a încercat să le impună confesiunea unitariană credincioşilor romano-catolici din zonă, dar oamenii au înfruntat armata.

Se spune că bătrânii, femeile şi copiii s-au rugat atunci Fecioarei să îi ajute.

De atunci, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, vin în pelerinaj la Biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc.

În perioada comunistă, autorităţile au încercat să oprească adunarea religioasă dar oamenii au continuat să urce dealul Şumuleului pe ascuns.

Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc are în centru statuia Fecioarei Maria, aflată în Biserica Franciscană, care în 2016 a împlinit 500 de ani și care este considerată făcătoare de minuni. După 1990, pelerinajul catolic de la Şumuleu Ciuc a devenit cel mai mare din Europa Centrală şi de Est. Atât preoții cât și credincioșii cred că cel mai mare miracol este evenimentul care stă la originea acestui pelerinaj. Pentru că evenimentul capătă, cu fiecare an, o amploare tot mai mare, autoritățile locale și reprezentanții Ordinului Franciscanilor au început demersurile pentru includerea pelerinajului de la Șumuleu Ciuc pe lista Patrimoniului Imaterial UNESCO.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button