Cultură

BRAŞOV. Din nou, Chamber jazz @ Universitatea Transilvania

 

Iubitorii genului sunt invitaţi la un nou recital de excepţie din stagiunea Chamber jazz @ Universitatea Transilvania, susţinut de Albrecht Maurer, Mat Maneri & Lucian Ban. „Fantasm” este titlul albumului ce dă şi numele evenimentului ce are loc de la ora 19.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania (Bd. Eroilor nr. 29, Rectorat). Albrecht Maurer – vioară, Mat Maneri – violă, Lucian Ban – pian formează un trio de jazz de cameră unic, cu instrumente aflate într-o armonie improbabilă, care își propune să redefinească trioul de coarde. Cei trei muzicieni scot la iveală un amestec distinctiv care evocă amintiri est-europene și ilustrează influențele microtonale asupra jazzului și muzicii notate. Pe albumul „Fantasm”, nimic nu sună asemenea unor viori obișnuite. Purtând titlul unei compoziții a celebrului baterist Paul Motian, cu care Maneri a cântat timp de 6 ani, albumul celor trei relevă, prin improvizație și structură în același timp, ceva adânc din memoria noastră comună.

 

Considerat unul dintre cei mai importanți violoniști de jazz & muzica contemporană în Germania, Albrecht Maurer a studiat vioara la Musikhochschule Köln. A mai studiat sistemele tonale non-europene și muzica asistată de computer cu Johannes Fritsch și Klarenz Barlow. În anii ’80, Albrecht Maurer a cântat jazz fusion cu vioara, sintetizatorul și vocal, aprofundând în același timp studiile de muzică clasică contemporană. În anii ’90, Albrecht Maurer a început un demers de re-evaluare și re-inventare a locului viorii în muzica contemporană – operele sale sunt caracterizate acum de noise & loops, de lărgirea spectrului timbral și de tehnicile alternative, elemente de percuție și groove, toate într-un melanj ce ține deopotrivă de intensitatea jazzului și de tehnica muzicii clasice. Albrecht Maurer a concertat în Europa pe toate scenele și festivalurile de renume ca solist sau membru al unor ansambluri renumite. A colaborat cu muzicieni de renume precum Theo Jörgensmann, Kent Carter, Wolter Wierbos, Benoit Delbecq, Peter Jacquemyn, Achim Krämer, Bobo Stenson, Lucian Ban, Mat Maneri, Klaus Kugel, Claudio Puntin, Norbert Stein, Charlie Mariano, Karl Berger, Carla Bley, Steve Argüelles, Lauren Newton, Kate Westbrook and Barre Phillips. Albrecht Maurer este membru al prestigiosului ansamblu de muzică timpurie Dialogos, cu care a concertat în toată lumea, de la Lincoln Center în NYC, la Cité de la Musique și London Southbank Center, de la San Sebastian Festival la Art Festival Opera Monaco. Celebra revista Signal to Noise îl descrie după cum urmează: „Maurer este când intens și ludic, când de o tandrețe aproape tragică, dar rămâne mereu provocator”, iar criticul de jazz Richard Cocharne spune că „Tehnica sa este extraordinară, iar interpretarea, plină de imaginație”. 
Mat Maneri și Lucian Ban au început să lucreze împreună în 2009, la Enesco Re-Imagined, un spectacol extravagant oferit de un octet îndrăzneț format din cei mai buni artiști de improvizație din New York și dedicat transpunerii în jazzul contemporan a operei compozitorului George Enescu. Albumul a fost recunoscut în mai multe publicații ca fiind unul dintre cele mai bune albume ale acelui an, JazzTimes descriindu-l ca pe o „muzică vizionară”
Duetul Maneri/Ban, Transylvanian Concert, lansat în 2013 la ECM Records, a avut un succes impresionant la critică pe ambele maluri ale Atlanticului, ajungând în mai multe topuri ale celor mai bune albume ale anului. The Guardian a remarcat combinația inedită de „frumusețe melancolică și exuberanță nestăvilită”, iar The New York Times l-a numit „un album tumultuos și încântător”, pe când All About Jazz i-a aclamat „momentele de frumusețe neașteptată”. În 2017, cei doi muzicieni au lansat albumul Sounding Tears alături de legendarul saxofonist Evan Parker. 
„Cei doi muzicieni realizează un balans permanent între mister, exuberanță și mișcare continuă… Albumul înglobează deopotrivă desfășurarea spațială și repausul fără să pară vreodată că trenează”. (Downbeat Magazine)

 Matt Darriau’s Paradox TChamber JazzConcerte


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button