Știință

Un proiect destinat descifrării genomului tuturor speciilor de pe Terra, lansat de oamenii de ştiinţă

 

Oamenii de ştiinţă au lansat, recent, un proiect care are drept obiectiv descifrarea genomului tuturor celor 1,5 milioane de specii complexe cunoscute de pe Terra, informează Reuters.

Proiectul, „Earth BioGenome Project” (EBP), va crea, la final, o „nouă bază în biologie prin intermediul căreia vor putea fi găsite soluţii pentru păstrarea biodiversităţii şi sprijinirea societăţilor umane”, a declarat prof. Harris Lewin, preşedintele proiectului EBP.

Până în prezent, au fost descifrate genomurile a mai puţin de 3.500 de specii complexe, echivalentul unui procent de doar 0,2%. Mai puţin de o sută dintre acestea au fost realizate ca „genom de referinţă”, utile cercetătorilor pentru a le accesa şi a învăţa din studiul acestora. Obiectivul EBP este de a adăuga mii de alte genomuri de referinţă, care vor revoluţiona modalitatea de înţelegere a biologiei şi a evoluţiei, vor creşte eforturile de conservare şi protejare a biodiversităţii.

Proiectul va costa 4,7 miliarde de dolari şi va fi încheiat peste zece ani. Acesta este cel de-al doilea proiect major din domeniul biologiei, după „Human Genome Project”, care a costat 3 miliarde de dolari, s-a desfăşurat timp de 13 ani şi a fost finalizat în 2003.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button