Cultură

BRAȘOV. Ziua Internațională a Dansului, la Patria

 

De Ziua Internaţională a Dansului, 29 aprilie, la Braşov va avea loc evenimentul „Întoarcere la origini“, care este organizat de Asociaţia Culturală „Ermis” din Braşov, membră în cadrul Consiliului Internaţional al Dansului, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov. Mai multe ansambluri de dansuri din diferite culturi vor susţine un spectacol de dans pe scena Salii Patria, de la ora 17.00.
Ziua de 29 aprilie are o semnificatie aparte în cultura dansului, marcându-se 291 de ani de la nasterea fondatorul baletului modern, Jean Georges Noverre. În 1982, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Dansului, organizaţie din cadrul UNESCO, 29 aprilie a fost instituită drept Ziua internaţională a dansului, fiind sărbătorită anual de către milioane de dansatori din întreaga lume. Dansul este considerat o formă universală de expresie artistică, ce depăşeşte frontiere politice, culturale şi etnice. Evenimentul are ca scop promovarea tradiţiilor, obiceiurilor, dansurilor, apropierea publicului în special tânăr de acestea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button