Update. Trei morţi şi şapte răniţi în accidentul din Galați
Trei oameni au murit şi şapte au fost răniţi grav, între ei fiind şi trei copii, luni, în urma unui impact frontal produs între două maşini, după ce unul dintre şoferi ar fi făcut o depăşire periculoasă peste banda continuă. Potrivit poliţiştilor rutieri, cele trei persoane decedate sunt pasageri. Alte şapte persoane au suferit leziuni grave, printre acestea fiind şi trei copii de 12, 13 şi 16 ani care au fost duşi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Pediatrie din Galaţi. Potrivit unor surse medicale, starea lor este gravă, dar sunt conştienţi. Ceilalţi patru adulţi răniţi în accident au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Galaţi, cu numeroase traumatisme şi sunt supuşi unor investigaţii medicale. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs tragedia.
Citiți și:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.