112

Accident în Sibiu, provocat de o șoferiță de 18 ani din Brașov: patru victime

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz Tursib s-a produs sâmbătă după-amiază, pe strada Vasile Cârlova din municipiul Sibiu.

Potrivit IPJ Sibiu, o tânără de 18 ani, din județul Brașov, conducea un autoturism pe strada Ștrandului, iar la intersecția cu strada Vasile Cârlova ar fi virat la stânga fără să acorde prioritate autobuzului destinat transportului public.

Autobuzul circula pe strada Vasile Cârlova către strada Maramureșului și era condus de un bărbat de 43 de ani, din Șelimbăr.

Patru persoane au fost transportate la spital

În urma impactului, tânăra de 18 ani și cei trei pasageri aflați în autoturism, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, au suferit vătămări corporale.

La fața locului au intervenit două echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare și un echipaj SAJ.

Potrivit ISU Sibiu, cele patru persoane evaluate medical au suferit traumatisme ușoare și au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate. SAJ Sibiu precizează că tânăra de 18 ani a fost transportată la UPU Sibiu, cu un traumatism lombar.

Polițiștii continuă cercetările

IPJ Sibiu a deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

Polițiștii precizează că, în urma evenimentului, nu au fost semnalate probleme majore de trafic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google