Garda de Mediu, controale pe litoral: amenzi de peste 4,3 milioane de lei și 24 de activități suspendate în doar 7 zile

Garda Națională de Mediu a încheiat seria controalelor desfășurate pe litoral în perioada 3–9 august, în plin sezon estival. În cele șapte zile, cele 12 echipe de comisari mobilizate pe litoral au efectuat 140 de acte de control și au aplicat 149 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.332.500 de lei.
În urma verificărilor, în 24 de cazuri a fost dispusă suspendarea activității, în principal pentru funcționarea fără autorizație de mediu.
25 de amenzi pentru lipsa autorizației de mediu
Printre cele mai frecvente probleme constatate s-au numărat funcționarea fără autorizație de mediu, depozitarea necontrolată a deșeurilor, transportul acestora fără documentele obligatorii, lipsa evidențelor privind gestionarea deșeurilor și evacuarea necorespunzătoare a apelor uzate.
Doar funcționarea fără autorizație de mediu a dus la 25 de amenzi, în valoare de 1,5 milioane de lei, precum și la cele 24 de suspendări de activitate.
Pentru neregulile privind transportul deșeurilor au fost aplicate 44 de amenzi, în valoare de 710.000 de lei, în timp ce depozitarea necontrolată a deșeurilor a atras alte 17 amenzi, în valoare de 865.000 de lei.
Deversări de ape uzate, descoperite în timpul controalelor
O situație care a necesitat intervenție imediată a fost identificată în zona lacului Neptun 1, unde comisarii au observat scurgeri de ape fecaloid-menajere netratate printr-o conductă de ape pluviale care se varsă în lac.
Verificările au indicat că o canalizare de ape uzate menajere se colmatase, iar apele se infiltrau într-un cămin de ape pluviale din zona intrării în Satul de Vacanță Prichindel.
Operatorul responsabil a fost sancționat cu 60.000 de lei, iar canalizarea a fost decolmatată în aceeași zi, ceea ce a permis oprirea scurgerii către lac.
Într-un alt caz de deversare a apelor uzate menajere netratate în apele de suprafață, Garda Națională de Mediu a transmis o sesizare penală către Parchet.
Controale și în zonele naturale sensibile
Verificările nu s-au limitat la operatorii economici. În zona Corbu–Vadu, comisarii Gărzii de Mediu, împreună cu reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, au verificat accesul autovehiculelor pe plajă, camparea și gestionarea deșeurilor, într-un perimetru aflat în proximitatea Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Comisarii au verificat inclusiv lacul Sutghiol cu ambarcațiunea din dotare, fără să identifice evacuări de ape uzate.
De asemenea, pe plajele controlate de la Năvodari până la Vama Veche nu au fost constatate neconformități în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.
„Nu cred că 4,3 milioane de lei în amenzi reprezintă un motiv de satisfacție”
Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan, a subliniat că valoarea amenzilor nu reprezintă un motiv de satisfacție, ci indică faptul că mai există probleme importante de rezolvat.
Potrivit acestuia, obiectivul controalelor nu este aplicarea unui număr cât mai mare de sancțiuni, ci respectarea permanentă a legislației de mediu.
„Nu să adunăm amenzi de la un an la altul, ci să ajungem în punctul în care nu mai avem pentru ce să le aplicăm”, a transmis Andrei Corlan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





