Procurorul-şef al DNA: „Nu o să intru în politică. Sunt multe alte lucruri de făcut în alte domenii”
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a precizat, în această seară, că nu o să intre în politică, în cazul în care va fi revocată din funcţie de ministrul Justiţiei.
„Preluaţi metodele procurorilor, întrebaţi de mai multe ori. Spre liniştea multora, nu o să intru în politică. Cred că sunt multe alte lucruri de făcut în alte domenii”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.
Totodată, oficialul a arătat că nu a discutat în ultima vreme cu preşedintele Klaus Iohannis. „Singurele explicaţii pe care le-am dat au fost către procurorul general. Legea nu prevede o informare de alt tip către alte instituţii. Aici vorbim de Justiţie şi de asaltul asupra Justiţiei şi de mesajul care se intenţionează să se dea celor din Justiţie, nu vorbim de mine personal, despre mesajul care se transmite celor care au avut curajul să lupte cu corupţia la nivel înalt. Pentru ce acest asalt? Pentru că s-au pronunţat anumite condamnări. Cine atacă? Inculpaţii disperaţi”, a subliniat procurorul-şef al DNA.
În acest context, Laura Codruţa Kovesi a spus că vrea să-şi ducă mandatul până la capăt. „Sunt în funcţia asta de patru ani. Am un mandat pe care trebuie să îl duc la capăt. Sunt pregătită pentru orice implică această funcţie. Până nu va exista o soluţie legală, îmi voi continua mandatul. Pot să vă spun că nu ne-a întrebat nimeni dacă ce a apărut în presă e real sau nu”, a explicat oficialul DNA.
Citiţi şi:
Laura Codruţa Kovesi: „Nu am niciun motiv să îmi dau demisia, am respectat legea în tot ce am făcut”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.