[ViDEO] BRAȘOV. Anul Centenarului deschis cu o expoziție dedicată Reginei Maria
Două costume populare care au aparţinut Reginei Maria a României au fost expuse la Muzeul Judeţean de Istorie din Braşov, odată cu deschiderea expoziţiei outdoor „Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei şi artei populare româneşti“. Expoziţia cuprinde o selecţie de fotografii istorice cu Regina Maria în costum popular, cunoscută fiind pasiunea sa pentru arta populară românească, şi imagini din ilustraţia cărţilor pentru copii scrise de Regina Maria, lucrări care abundă în desene inspirate din imaginea costumelor tradiţionale româneşti şi a obiectelor împodobite cu motive populare. Expoziţia de fotografii din faţa muzeului poate fi admirată până în 12 martie, urmând să fie itinerată la Râşnov, în cadrul Festivalului de Film şi Istorii, şi la Muzeul Naţional Cotroceni.
Două piese de patrimoniu cu statut de vedetă
„Muzeul Judeţean de Istorie Braşov a debutat în Anul Centenarului cu o expoziţie dedicată celui mai important simbol pe care, zic eu, România îl are la nivel internaţional legat de Primul Război Mondial şi legat de începutul României Mari – Regina Maria. Era normal să fie aşa pentru că ştim bine că există o legătură apropiată între Regina Maria şi Bran, oraşul Braşov şi judeţul Braşov, şi am considerat că este de bun augur să începem cu expoziţia dedicată Reginei Maria. Este o expoziţie susţinută de Ministerul Culturii în cadrul Zilei Culturii Naţionale şi, dincolo de panourile din expoziţia în aer liber din faţa Casei Sfatului, unde avem povestea Reginei Maria legată de arta populară românească, ştim bine că arta populară românească a fost o sursă de inspiraţie pentru Regina noastră artist, am adus şi două piese de patrimoniu cu statut de vedetă, respectiv două costume populare care au aparţinut Reginei Maria, purtate de Regia Maria. Costumele provin din colecţia doamnei profesor universitar Adina Nanu şi sunt expuse doar până duminică”, a declarat la vernisajul expoziţiei directorul Muzeului Judeţean de Istorie, Nicolae Pepene.
40 de panouri în faţa Casei Sfatului
Expoziţia outdoor de fotografie istorică despre Regina Maria, din faţa Casei Sfatului, prezintă, pe cele 40 de panouri, imagini alb negru şi color, dragostea sa pentru arta populară românească, povestea Reginei Maria spusă la nivelul vestimentaţiei regale inspirate din arta populară românească, cât şi alte aspecte inedite, cum ar fi ilustraţia cărţilor pentru copii scrise de Regina Maria, lucrări care abundă în desene inspirate din imaginea costumelor tradiţionale româneşti şi a obiectelor împodobite cu motive populare. De asemenea, sunt expuse imagini folosite într-o carte pe care Regina Maria a scris-o pentru copiii americanilor, „o lucrare pe care putem s-o numim chiar de propagandă, care a avut mare succes la lansarea în 1921 la New York şi care demonstrează dragostea şi respectul pe care Regina Maria le-a avut pentru arta populară românească”, potrivit sursei citate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.