ÎCCJ a emis mandat de arestare în lipsă pe numele lui Radu Mazăre. Fostul edil a fost dat în urmărire naţională şi internaţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis, astăzi, cererea DNA de emitere a unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, în condiţiile în care acesta a încălcat termenii controlului judiciar şi a plecat în Madagascar, informează Agenţia Agerpres.
Instanţa a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Decizia nu este definitivă. De altfel, Radu Mazăre a fost dat în urmărire naţională şi internaţională, după ce mandatul emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a ajuns la Inspectoratul General al Poliţiei Române, potrivit unor surse judiciare.
Reamintim că DNA a cerut emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Radu Mazăre, în cadrul unui proces în care fostul edil este judecat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese.
Pe 30 decembrie 2017, IGPR a anunţat că Radu Mazăre, care se afla sub control judiciar, nu s-a prezentat la Poliţia din Constanţa pentru semnarea graficului de prezenţă. Fostul edil l-a informat pe ofiţerul de caz că se află pe teritoriul statului Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.