Cultură

BRAȘOV. Actorii Armand Assante și Răzvan Vasilescu, împreună la… Dracula Film Festival

  • pic-3189.jpg
 

Vorbim de doi actori pe care-i desparte un ocean, nu și talentul, motiv pentru care au fost distribuiți împreună, pentru a doua oară, într-un film românesc, „The Wanderers”, în regia lui Dragoș Buliga. 

În această seară, de la ora 20.00, la Teatrul „Sică Alexandrescu” va avea loc premiera filmului horror, parte a programului Dracula Film Festival care se desfățoartă în aceste zile la Brașov. Rolul principal în „The Wanderers” îi revine actorului american Armand Assante, nominalizat de patru ori la Globul de Aur, li cu peste 40 de producții cinematografice la activ. Armand Assante joacă rolul unui experimentat vânător de vampiri, Louis Moudon, care ajunge într-un sat izolat din Transilvania pentru a investiga un caz bizar.

Actorul american va fi prezent în seara aceasta la proiecția filmului din sala teatrului brașovean. 

În conferința de presă susținută ieri la Teatrul “Sică Alexandrescu” din Brașov, el a declarat că România este un punct mic în marea cinematografiei universale, dar unul „proeminent, cu greutate”, iar actorii, scenogafii și regizorii din țara noastră sunt „adevărați din cauză că fenomenul cultural este luat în serios”.

„Teatrul este apreciat în cultura românească. Aveți actori, scenografi, regizori adevărați din cauză că fenomenul cultural este luat în serios. Deși sunteți un punct mic în marea cinematografiei universale, este un punct proeminent, cu greutate. Deși, așa cum am spus, micuță ca insulă a cinematografiei este una, cu greutate datorită valorii pe care i-o dați”, a afirmat Assante.

La adresa colegului român de platou, actorul Răzvan Vasilescu, cu care a filmat „The Wanderers”, Armand Assante a avut doar cuvinte de laudă: „O persoană grozavă cu un intelect superior. Îl apreciez ca actor, i se aprind în minte foarte repede idei inspirate, idei strălucite, chiar și le poate însuși și digera foarte repede. Mi-aș dori să fie asimilat în munca de film în limba engleză. Ar merita pentru că are potențialul care să-i permită asta”, a spus actorul american.

Amintim că Răzvan Vasilescu și Armand Assante au fost parteneri de platou și în „California Dreamin” în urmă cu 10 ani.

De ce a acceptat să joace în în producția cinematografică „The Wanderers”? 

Assante a recunoscut că l-a atras tematica filmului, chiar dacă ideea a mai fost exploatată și în alte filme, pentru că este preocupat de spirit și energiile pe care cei din jur ți le pot transmite, gen vampirismul energetic: „De fapt, toate dramele urmăresc călătoria eroului principal. Practic, este analizat drumul sufletului, spiritului personajului principal care ajunge doar la capătul drumului să-și dea seama cât de mult a fost invadat de un alt spirit. De multe ori te poți simți vampirizat energetic sau afectat de stările celor din jur, astfel încât poți simți că energia ta este diminuată de cea a celor din jur. Te supui permanent unor astfel de amenințări dacă ești creator, muzician, interferezi permanent cu energiile celorlalți. Întotdeauna poți avea surprize în călătoria zilnică. De altfel, despre asta este vorba și în film. Personajul descoperă în final că este luat cu totul în stăpânire de o personalitate și energia altui personaj”.

Relaxat și jovial, Armand Assante a vorbit în conferința de presă de la Brașov și despre cursul vieții sale, din punct de vedere profesional: „Am început ca muzician de la 14 ani și am scris muzică, am interpretat, am studiat opera. Atras de actorie am fost cam pe la 15 ani. Actoria mi-a fost totuși mai grea decât muzica. Muzica a mers mai degrabă intuitiv. Am jucat teatru 10 ani înainte de a face film. Încercarea pe care am experimentat-o în teatru nu este una ușoară. Munca este foarte, foarte grea. Actoria este o provocare în oricare din formele ei. Încă are puteri asupra mea, mă provoacă și mă fascinează. Mă încântă poveștile care au ceva interesant, îmi plac scriitorii care au ceva de spus. Consider că este o binecuvântare de la Dumnezeu alegerea aceasta a filmului, și îi sunt recunoscător industriei de film americane pentru șansele oferite. Nu poți să iei ușor meseria asta, trebuie să te dedici ei. Nu este ca și cum ai interpreta ceva scris, la un instrument oricare ar fi el. Trebuie să devii tu instrumentul și să devii fidel ideii regizorului oricare ar fi el”, a mai spus actorul.

Organizatorii Dracula Film Festival de la Brașov vă invită în această seară să apreciați producția românească „The Wanderers”, precum și celelate programe.

Detalii aici

Actorul american Armand Assante va participa la „Dracula Film Festival” de la BRAȘOV


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button