Cultură

[ViDEO] BRAŞOV. Opera cântă din nou în Piața Sfatului

 

În preambulul deschiderii stagiunii 2017 – 2018, Opera Braşov organizează sâmbătă, 9 septembrie 2017, de la ora 19.00, în Piaţa Sfatului, tradiţionalul Concert extraordinar intitulat „Farmecul Operei”, care şi anul acesta este dedicat Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea oraşului. În această călătorie muzicală sunteţi invitaţi să parcurgeţi, împreună cu soliştii, corul şi orchestra instituţiei braşovene, pagini muzicale celebre compuse de G. Verdi – „Bal mascat” (mult aşteptata premieră din toamna acestui an), „Rigoletto”, „Il Trovatore”, G. Donizetti – „Don Pasquale”, G. Bizet – „Carmen”, P. Mascagni – „Cavalleria Rusticana”, J. Strauss – „Voievodul ţiganilor”, E. Kalman – „Silvia” sau „Contesa Maritza”, dar şi musical şi creaţii româneşti de o deosebită popularitate.
În cadrul acestui spectacol îi veţi asculta pe soliştii Operei Braşov: Nicoleta Chirilă, Corina Klein, Simona Mărcan, Valentina Mărgăraş, Ioana Mărgărit, Maria Petcu-Catrina, Anda Pop, Cristina Radu, Lăcrămioara Schuller, Asineta Răducan, Carmen Topciu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Valentin Marele, Ştefan Schuller. La pupitrul Orchestrei Operei Braşov se va afla maestrul Traian Ichim.
Intrarea este liberă.

Vă puteți face o idee despre cum a fost anul trecut, urmărind video atașat. 

Citiți și:

BRAȘOV. Opera pregătește deschiderea stagiunii 2017/2018



Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button