BRAȘOV. Aproape 800 de locuri de muncă disponibile în Europa
Angajatorii din Uniunea Europeană și Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 773 locuri de muncă. Cele mai multe sunt în Malta – 316, dintre care 250 pentru şoferii de autobuze. Angajatorii maltezi mai caută şi 50 de persoane pentru curăţenie/lucrători la înălţime/supervizori curăţenie.
162 de locuri de muncă vacante sunt în Germania. Nemţii caută să angejeze 28 de ospătari, 21 de bucătari, dar şi 10 şoferi profesionişti. De asemenea, posturi vacante mai sunt din domeniul HoRecCa, dar şi în construcţii, IT sau domeniul medical.
Cehii caută şi ei 30 de şoferi de autobuz, 20 de şlefuitori, pilitori, 15 forjori, 15 operatori CNC, 5 electricieni auto, 5 mecanici auto, 5 şoferi TIR, 3 maşinişti, 1 electrician, 1 fizioterapeut, 1 tehnician frigidere.
În Norvegia sunt 42 de locuri de muncă vacante, dintre care 20 sunt pentru lucrători industriali. Norvegienii mai caută, între altele, 2 frizeri, 1 medic dentist, 1 personal curăţenie/specialist carnaval, 1 personal jocuri/specialist carnaval, 1 şofer/specialist carnaval;
În Italia sunt disponibile 40 locuri vacante pentru îngrijitori la domiciliu, iar în Marea Britanie, tot atâtea, dar 35 sunt pentru îngrijitor persoane la domiciliu, iar 5 pentru îngrijitor persoane.
Irlandezii caută 20 de lucrători în ferme de vaci de lapte, iar suedezii 20 de montatori schele.
Locuri de muncă vacante, dar mult mai puține, sunt oferite în ţări precum Austria, Spania, Luxemburg, Letonia, Olanda, Belgia. Polonia caută trei consultanţi service client cu cunoştinţe de limba română.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot vedea ofertele accesând www.eures.anofm.ro sau se pot prezenta la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov, unde consilierul EURES îi poate îndruma.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.