Dacă a recunoscut ilegalitatea, un instructor la Academia de Poliție a scăpat cu o pedeapsă mai ușoară
Doi ani și șase luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. În plus, va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în condițiile stabilite de instanță.
Aceasta este pedeapsa stabilită de procurorii DNA pentru Popescu Laurențiu Nicolae, comisar șef de poliție cu funcția de instructor superior (șef în învățământ) în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, acuzat că a luat mită de la un student, faptă pe care și-a recunoscut-o.
Dosarul de urmărire penală, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis la Tribunalul București.
Așadar, pentru că și-a recunoscut vinovăția, a scăpat „mai ieftin”.
Potrivit procurorilor DNA, „în perioada 2015 – mai 2017, inculpatul Popescu Laurențiu-Nicolae a pretins și primit de la un student (martor în cauză) foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 800 lei. Produsele respective au fost pretinse și primite de inculpat în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv neefectuarea demersurilor pentru sancționarea studentului în cazul săvârșirii unor abateri disciplinare.
În prezența apărătorului ales, instructorul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.