CCR „ucide” visul lui Dragnea de a fi premier
Poate cea mai aşteptată decizie a Curţii Constituţionale, cea care dă un răspuns la întrebarea „Poate sau nu poate Liviu Dragnea să fie premier?” a fost dată astăzi.
Curtea Constituţională a respins sesizarea Avocatului Poporului privind legea care nu le permite persoanelor condamnate penal să facă parte din Guvern, anunţă Digi24. Legea este cea care nu i-a permis lui Liviu Dragnea să devină premier. Judecătorii au dezbătut acest subiect în patru şedinţe, dintre care ultima a avut loc pe 26 aprilie. Atunci, pronunţarea unei decizii a fost amânată.
Curtea Constituţională a mai dezbătut pe 7 martie, pe 21 martie, pe 4 aprilie şi pe 26 aprilie sesizarea făcută de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, prin care li se interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcţii în Guvern. Sesizarea a fost făcută la începutul lunii ianuarie de către Victor Ciorbea, la o zi după ce Guvernul Grindeanu a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Victor Ciorbea a spus că actul normativ este discriminatoriu și a reclamat „lipsa de previzibilitate a sintagmei: nu au suferit condamnări penale”.
CCR a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului. Contactat de Digi24, Victor Ciorbea a declarat că nu dorește să comenteze în niciun fel decizia CCR.
Între timp, Liviu Dragnea a cerut anularea condamnării la doi ani de închisoare cu suspendare primită anul trecut, în aprilie, în dosarul privind referendumul pentru demiterea fostului președinte Traian Băsescu. Cererea i-a fost respinsă luna trecută, astfel că Liviu Dragnea a rămas cu sentința din „dosarul referendumului”.
Citiţi şi:
Dragnea va da statul român în judecată la instanţele europene
Dragnea rămâne condamnat penal
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.