[ViDEO] BRAŞOV. Spectacol de Shakespeare, în premieră la „Sică Alexandrescu”
Primăvara lui 2017 aduce pentru teatrul brașovean şi mai ales pentru publicul său o premieră mult așteptată – spectacolul „Poveste de iarnă”, adaptarea scenică a operei lui Shakespeare, semnată de scriitorul Radu Aldulescu, pornind de la traducerile lui Dan Grigorescu și Ion Vinea, în regia Alinei Hiristea.
Premiera va avea loc pe 31 martie, de la ora 19, la Sala Mare a teatrului. Evenimentul va fi precedat în 30 martie, de la orele 19, de o reprezentație în avanpremieră a spectacolului. Spectacolul imaginat de regizorul Alina Hiristea este istoria a doi prieteni din copilărie, Leontes si Polixenes, care se reîntâlnesc după mulţi ani. Leontes este acum regele Siciliei, iar Polixenes, regele Boemiei. În vizita la Leontes, Polixenes e bucuros să rememoreze trecutul alături de acesta. După un timp, când decide să plece, Polixenes e rugat de Leontes să mai ramâna. Pentru că nu acceptă, Leontes îşi trimite şi soţia, pe Hermione, să-l convingă. Aceasta reuşeşte. Dar Leontes, în loc să se bucure, începe să bănuiască o aventură între soţia sa şi cel mai bun prieten… „O poveste despre suspiciune, gelozie, răzbunare, regrete și iertare, dar și o meditație despre felul în care viitorul și trecutul se influențează reciproc. Păstrând omul și divinul într-un echilibru rafinat, Poveste de iarnă combină exoticul și magicul cu psihologia realistă a tragediei”, se arată în prezentarea spectacolului.
Sub semnul bucuriei şi al renaşterii
Regizoarea Alina Hiristea (video 1), care a mai montat Shakespeare în 2016 (Anul Shakespeare, 400 de ani de la moartea scriitorului) la Braşov, dar la Centrul Cultural Reduta, spune că este un eveniment deosebit, care va contribui la „regenerarea, la recoagularea” trupei de la „Sică Alexandrescu” după „o iarnă a patimilor”: „Fiind un text foarte rar jucat, sunt convinsă că va deschide porţile teatrului cu curiozitatea oamenilor şi vor fi primite foarte bine atât producţia cât şi imaginea teatrului va fi reconsiderată pentru că este nevoie pe harta Transilvaniei ca teatrul din Braşov să strălucească. Este o sărbătoare personală, a fiecăruia dintre cei implicaţi, este o sărbătoare pentru teatru şi pentru publicul fără de care nu am exista”.
Regizoarea a ţinut să mulţumească directoarei interimare a teatrului, Viorica Geantă Chelbea (video 2), pentru disponibilitate şi căldură, ca şi actorilor din distribuţie: Carmen Moruz, Viorica Geantă-Chelbea, Mirela Borș, Claudia Suliman, Patricia Ionescu („două tinere actrițe strălucite, ce debutează excepțional la Teatrul din Brașov”), Elena Manoliu, Mihai Bica, Marius Cisar, Gabriel Costea, Vlad Jipa, Dan Cogălniceanu, Vlad Pavel, Relu Sirițeanu, George Custură, copilul Vlad Țigănuș și Basil David.
Tot sub semnul bucuriei, al speranţei, al renaşterii a plasat şi directoarea teatrului premiera: „Ne era dor de domnul Shakespeare, dar nu vom nega nu vom alunga – Doamne fereşte – şi autorii contemporani, îi aşteptăm cu toată dragostea la noi, acasă, dar acum avem copilul acesta pe care îl botezăm. Este o mare provocare şi o mare bucurie. Aşteptăm cu toată dragostea publicul să aducem împreună primăvara”, a afirmat Viorica Geantă Chelbea.
Shakespeare credea că teatrul poate produce schimbări benefice în viața oamenilor
Alina Hiristea a explicat viziunea sa asupra operei pe care a montat-o: „Pornind de la liniile de forță ale textului, am explorat modul în care teatrul, în multiplele sale forme de expresie, ne pune oglinda în față, ne conduce spre adevăr, după cum o spune Shakespeare însuși în redarea profesiunii sale de credință. Imaginea, metafora scenică vor exprima profunzimea sufletelor aflate în situațiile limită ale intrigii și totodată spectaculosul ei. Piesa, în ciuda formei „exotice”, are un substrat profund creștin, pe filiația misterelor și moralităților medievale, e și poetică, și, deopotrivă, feerică, are și aspect de pastorală, de comedie, e filosofică, iar legenda inspiratoare, renăscută din temelii de geniul lui Shakespeare este recreată scenic cu mijloace moderne. La sfârșit, se celebrează „miracolul”: învierea pentru lume și ai săi a Hermionei, soția credincioasă care a fost nedreptățită, creează minunea iertării și a dragostei de sorginte divină, evocată în epistola lui Pavel. Arta shakespeariană, credem noi, înalță sufletul spre Dumnezeu și valorile esențiale, spre întrebări ce ne frământă și acum, în plină postmodernitate. Spectacolul ne va inspira sentimentul că omul are puterea de a se regenera, de a se purifica, de a renaște din propriile păcate, prin ispășire, răbdare și iertare. Iubirea este valoarea sublimă care mișcă lumea și o apropie de perfecțiunea reflectată de divinitate, generatoare de catharsis și sărbătoare deopotrivă. Shakespeare credea că teatrul poate produce schimbări benefice în viața oamenilor, crez la care ar trebui să subscriem tot mai mulți, deopotrivă iubitori și creatori de spectacol ai zilelor noastre”.
„O provocare şi o bucurie”
Pe lângă distribuţia braşoveană, în spectacol vor juca şi două tinere actriţe colaboratoare. „A fost ca în oricare alt colectiv. Am venit cu oarecare emoţie, pentru că – mă rog -, cunoaşte toată lumea trecutul. E drept că am venit cu inima strânsă, dar colegii m-au primit foarte bine”, a declarat Claudia Suliman (video 4), care s-a arătat foarte emoţionată şi încântată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.