BRAŞOV. Un poliţist, patru pădurari şi 32 de localnici, trimişi în judecată pentru corupţie şi infracţiuni silvice
Conducerea IPJ Brașov a dispus în ultimele luni intensificarea activităților pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice la nivelul județul Brașov, iar în rapoartele Postului de poliție Crizbav nu s-a regăsit nici o infracţiune sau contravenție la regimul legislației silvice. De asemenea, cu o singură excepţie, în acest an nu au fost constatatate infracțiuni silvice de către pădurarii responsabili din Ocolul Silvic din Codlea, deşi sesizările în acest sens au curs valuri. Astfel, a fost demarată o achetă. Rezultatul este următorul:
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
Balași Nicolae-Adrian (pădurar), cercetat sub control judiciar sub aspectul comiterii infracțiunilor de „abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” în formă continuată și „luare de mită”,
Stanciu Petre (poliţist), cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul comiterii infracțiunilor de „abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” în formă continuată şi „luare de mită” în formă continuată şi „şantaj”,
Balași Nicolae-Alexandru (pădurar), cercetat în stare de arest la domiciliu sub aspectul comiterii infracțiunilor de „abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” în formă continuată şi „luare de mită”, în formă continuată,
Muntean Nicolae (pădurar), cercetat în stare de arest la domiciliu sub aspectul comiterii infracțiunilor de: „abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” în formă continuată şi „luare de mită” în formă continuată,
Moise Ion-Florin (pădurar), cercetat sub control judiciar, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” în formă continuată şi „luare de mită” în formă continuată, „instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi „dare de mită”,
precum şi a altor 32 de inculpați, fără calitate specială, care au fost trimiși în judecată cu privire la infracțiuni de corupție corelative.
Din rechizitoriul prezentat de procurorul Adrian Aldea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, rezultă următoarele:
În perioada februarie-mai 2016, agentul de poliție Stanciu Petre, șeful postului de Poliție Crizbav, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, privind constatarea şi sancţionarea infracţiunilor sau contravenţiilor privind regimul silvic, deşi avea cunoștință de săvârşirea unor asemenea fapte.
În schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, agentul de poliție a primit diferite cantități de material lemnos, produse alimentare sau foloase constând în prestarea de muncă neremunerată de către o parte dintre ceilalți inculpați, în folosul său direct şi al altui inculpat.
Materialul lemnos tăiat în mod ilegal sau sustras era valorificat ca lemn de foc către cetățenii din comună sau prelucrat la un gater care aparține unui alt inculpat.
În sarcina inculpaţilor Balași Adrian, Moise Ion-Florin, Muntean Nicolae și Balași Alexandru, pădurari în cadrul ocolului silvic „Codrii Cetăților” Codlea, s-a reţinut că, deşi aveau cunoștință de sustragerile de material lemnos de pe raza lor de competență, au omis să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu referitoare la constatarea infracțiunilor și contravențiilor silvice, în schimbul unor foloase primite de la persoanele care comiteau astfel de fapte. În unele cazuri, acești inculpați le ofereau persoanelor care sustrăgeau material lemnos combustibil pentru drujbe sau diferite accesorii folosite la comiterea de infracțiuni sau contravenții silvice.
În schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu referitoare la constatarea infracțiunilor și contravențiilor silvice, inculpații pădurari primeau de la ceilalți inculpați material lemnos cu titlu de mită și diferite activități lucrative pe domeniul silvic.
Totodată, deşi conducerea IPJ Brașov a dispus intensificarea activităților pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice la nivelul județul Brașov, în perioada februarie-mai 2016, agenții de poliție din cadrul postului de poliție Crizbav nu au constatat infracțiuni sau contravenții la regimul legislației silvice.
La fel, în anul 2016 nu au fost constatatate infracțiuni de către inculpaţii Balași Adrian, Moise Ion-Florin, Muntean Nicolae și Balași Alexandru, pădurari în cadrul ocolului silvic „Codrii Cetăților” Codlea de pe raza comunei Crizbav, iar contravenții au fost constatate numai de către inculpatul Moise Ion-Florin.
Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Braşov. Menţionăm că până la o sentinţă definitivă, inculpaţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
Citiţi mai multe despre acest caz şi despre modul de operare al inculpaţilor, care se foloseau de oamenii din comună pentru a-şi rezolva problemele din gospodărie:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.