Dosare

WikiLeaks a publicat înregistrări audio, provenind din piratarea serverelor Partidului Democrat american

 

WikiLeaks a publicat miercuri înregistrări audio ale unor mesaje care par să fi fost piratate de pe serverele Partidului Democrat american. Printre acestea se află o înregistrare în care una dintre susținătoarele lui Hillary Clinton cere partidului să-și înceteze oferturile exagerate pentru Bernie Sanders, scrie AFP.

Bernie este cea mai nepotrivită persoană din lume care s-ar putea prezenta în cadrul Partidului Democrat pentru că nu este un democrat“, spune femeia a cărui identitate a rămas necunoscută.

Renunțați să vă pliați voințelor acestei persoane căreia îi place să facă pe victima și care o atacă pe Hillary, dându-i lui Trump toate munițiile. Voi părăsi Partidul Democrat dacă acesta continuă să-l lingușească pe Bernie Sanders“, a mai adăugat femeie în cadrul mesajul audio de un minut.

WikiLeaks a publicat pe Twitter, cu câteva ore înainte ca Barack Obama să urce pe scena Convenției Democratice, aproximativ 29 de înregistrări.

Deși înregistrările nu conțin nicio înregistrare șocantă, apariția scurgerii de date pare să fi fost calculată pentru a pune în încurcătură partidul și pe Hillary Clinton.

Noua dezvăluire vine la câteva zile după ce WikiLeaks a publicat aproximativ 20.000 de mesaje interne ale unor înalți responsabili ai Partidului Democrat. Divulgarea e-mail-urilor a daterminat-o pe președinta formațiunii, Debbie Wasserman Schultz, să renunțe să mai conducă partidul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button