Dosare

EXCLUSIV. Brașov. Copiii de la Centrul „Dacia” iau în continuare pastile prescrise de dr. Nagy Dezsö

 

Toți copiii de la Centrul „Dacia”, inclusiv cei 12 cu medicație, se află sub observaţia medicului neuropsihiatru Nagy Dezsö, după ce DGASPC Brașov a renunțat la serviciile dr. Silvia Nițescu, spun persoane care au ţinut să rămână anonime.

Copii de la Centrul de plasamanet «Dacia» sunt văzuți, mai nou, pentru reevaluare de același om, doctorul neuropsihiatru Nagy Dezsö. Mi se pare ciudat că, după ce a apărut în presă numele doctorului (n.r. Nagy Dezsö), DGASPC a trimis copiii pentru reevaluare tot acolo”, a explicat reprezentantul unei instituții brașovene direct implicată în ancheta de la Centrul „Dacia”, care, de asemenea, a dorit să-și păstreze anonimatul.

Mie mi se pare că se învârt în jurul cozii. Nagy le-a dat un tratament de nu se poate, celălalt psihiatru a încercat să dea mai puține psihotrope și nu a fost bine, a ieșit scandalul, iar acum ei trimit la același medic?”, s-a mai întrebat reprezentantul instituției direct implicată în anchetă.

Copiii au plecat în vacanță cu medicația la pachet

În ciuda scandalului, medicația copiilor nu a fost sistată nici măcar până la o nouă REEVALUARE a acestora. Din cei 12 copii care au primit medicație, trei pleacă în vacanță la bunici, alți trei în Olanda pentru o lună, unul va fi reintegrat în familie, iar un altul se va întoarce la asistentul maternal. Totuși, aceștia și-au primit la pachet tratamentul, în baza unui proces-verbal.

Medicația nu a fost oprită. Dr. Nițescu a fost schimbată cu doctorul neuropsihiatru Nagy Dezsö pentru că doctorul îi cunoaște pe copii. Astăzi (n.r. marți), trei dintre copiii cu medicație au fost văzuți de medicul Nagy pentru a pleca în Olanda. Acum pe 7 (n.r. joi), se termină medicația și vedem în continuare ce se întâmplă. Restul copiilor vor fi aduși pe rând pentru reevaluare la medicul Nagy. Unul dintre copii se va întoarce la asistentul maternal, iar un altul se va reintegra în familie. Cei doi fac parte din cei 12 cu medicație”, a explicat pentru mytex.ro o altă persoană implicată direct în scandalul de la Centrul de plasament „Dacia”.

„S-a schimbat ceva în tratament”

Trei copii au fost astăzi evaluați de doctorul Nagy. Colaborarea cu dr. Nițescu a fost întreruptă. Restul copiilor vor fi duși, de asemenea, la dr. Nagy pentru a se vedea cu ce tratament continuă în luna iulie. Tratamentul psihiatric este prescris de medicul psihiatru, nu de medicul de familie. Astăzi sau mâine intru în posesia scrisorile medicale de la medicul Nagy pentru că am înțeles că s-a schimbat ceva în tratament”, a declarat pentru mytex.ro Fülöp Sara medicul de familie al copiilor instituționalizați la Centrul de plasament „Dacia”.

Contactat telefonic, șeful Direcției de Sănătate și Asistență Medicală din cadrul Consiliului Județean Brașov, Mihaela Vasioiu, a spus că nu are cunoștință de situația dată și nu a fost informată, deocamdată, de conducerea Protecției Copilului Brașov.

De asemenea, DGASPC Brașov a precizat că „nu are contract cu niciun medic psihiatru, existând o convenție de furnizare de servicii de specialitate cu Spitalul Clinic de Copii Brașov”. Totodată, întrebați cine a hotărât să se renunțe la serviciile dr. psihiatru Silvia Nițescu, DGASPC Brașov a răspuns sec: „Nimeni”.

Neuropsihiatru Nagy Dezsö nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere, nici la Spitalul de copii, nici la Clinica Sante Vie din Braşov.

UPDATE – Ulterior publicării materialului, dr. Nagy Dezsö a precizat că „ieri au fost trei copii (n.r. la reevaluare) cărora le-am scos din medicamentele date de Nițescu (…) Am scos antipsihoticele care nu erau scrise de mine”.

Negând verdicitatea datelor publicate de mytex.ro, dr. Nagy Dezsö a refuzat să prezinte un punct de vedere oficial.

Sursa foto: tolo.ro

CITIȚI ȘI:

DSP Brașov: Medicul de familie al copiilor instituționalizați la „Dacia” nu vrea să „se mai ocupe de acești copii”. Dr. Fülöp neagă: „Directorul Centrului a cerut să se renunțe la serviciile mele”

Tolo.ro: În România, peste 30% din copiii plasați la stat primesc medicație psihiatrică. Copiii de la o casă din Brașov s-au revoltat

UPDATE BRAŞOV. Şi Avocatul Poporului face anchetă la Centrul de plasament Dacia

UPDATE BRAŞOV. Comisie mixtă de anchetă la centrul de plasament Dacia

UPDATE BRAŞOV. 177 de copii din centrele de plasament primesc tratament psihiatric


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button