Dosare

Update. BRAȘOV. „Cazul” Godină, efect de domino: astăzi, Universitatea Transilvania

 

Un comunicat de presă sosit mult după miezul nopții, din partea conducerii Universității „Transilvania”, nu a făcut decât să scoată la iveală o dezvăluire despre alte abuzuri pe care conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov le-ar fi făcut, dezvăluire care a trecut în prima fază neobservată, deși apare în alt comunicat de presă, cel prin care Sindicatul Național al Agenților de Poliție a cerut public demisia șefului IPJ Brașov, Ioan Aron, pornind de la cazul polițistului brașovean Marian Godină. Concret, sindicaliștii din poliție îl acuză pe chestorul Aron că, în complicitate cu cei care administrează căminele studențești, ar fi montat sisteme de supraveghere video și audio, iar înregistrările ar fi fost folosite pentru a „pune presiune asupra unor studente”.„Acesta nu este singurul incident petrecut la IPJ Braşov (…) În campusul universitar Braşov, şeful poliţiei şi-a permis, împreună cu administratorul să monteze camere de supraveghere video şi microfoane, să urmărească studenţii fără drept şi chiar să exercite presiuni asupra unor studente pe baza înregistrărilor”, se arată în comunicatul postat pe site-ul Sindicatului Național al Agenților de Poliție, acestea fiind argumente pentru a-i cere demisia de onoare șefului IPJ Brașov.

În replică, în comunicatul semnat „Conducerea Universității Transilvania”, transmis de prorectorul de relații publice și de imagine, „ca urmare a apariției în mediul on-line a unor informații incorecte referitoare la sistemul de supraveghere video montat în complexurile studențești ale Universității Transilvania”, se fac următoarele precizări: „Sistemul de supraveghere video existent în căminele studențești a fost montat în anul 2007, ca urmare a deciziei luate de conducerea universității împreună cu studenții cazați în cămine, exclusiv cu scopul supravegherii intrărilor, a holurilor comune (de intrare) și a unor zone adiacente, mai puțin circulate, din spatele unor cămine. Acest proiect tehnic, avizat și de Poliție, s-a considerat a fi benefic pentru siguranța studenților cazați în cămine. Toate aceste zone sunt semnalizate prin eticheta Zonă supravegheată video. În ultimii ani, la cererea unor administratori, au mai fost montate 4 camere în holuri care nu aveau supraveghere video.Înregistrările care au fost puse la dispoziția Poliției de campus s-au eliberat numai în urma unor cereri oficiale depuse la Direcția General Administrativă, pentru rezolvarea unor anchete în legătură cu infracțiuni semnalate de studenți. Menționăm faptul că prin funcționarea acestui sistem de supraveghere video nu a fost încălcat dreptul legal la intimitate și la viața privată al niciunui student”.

Pe de altă parte, se ridică în mod firesc întrebarea: dacă liderii Sindicatului Național al Agenților de Poliție știau despre acest presupus abuz, ca și despre altele menționate în comunicat, de ce nu au acționat în nici un fel? Nu sunt, cumva, și ei complici prin tăinuire la fapte grave, cum ar fi șantajarea unor tinere, după cum chiar ei sugerează?

               

Citiți și:

Sindicatul Național al Agenților de Poliție a cerut public DEMISIA șefului IPJ Brașov, Ioan Aron

ULTIMA ORĂ. Stele căzătoare la IPJ Brașov? Noi înregistrări cu un șef din Poliția TF

ULTIMA ORĂ. Directoarea Crucii Roșii Brașov, Luana Minea, și-a SUSPENDAT ACTIVITATEA

PRO sau CONTRA Marian Godină? Ce spun internauții și cititorii mytex.ro…

EXCLUSIV. Crucea Roșie Română a dispus o anchetă internă în privința pesedistei Luana Minea, în urma sesizărilor mytex.ro

Locțiitorul purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Ion Necșulescu, de NEGĂSIT după postarea lui Marian Godină din această dimineață

Polițiștii brașoveni PROTESTEAZĂ în fața IPJ Brașov. Mașinile, inscripționate cu mesaje pro Godină, parcate în fața intrării instituției

Crucea Roșie Română în cazul Godină: Luana Minea beneficiază de prezumția de nevinovăție

Marian Godină continuă seria DEZVĂLUIRILOR! Cum se „NEGOCIAZĂ” amenzile date cui nu trebuie

UPDATE Cazul Godină. Controlul Intern al IGPR verifică situaţia

Ambrus Carol, şeful ATOP, despre cazul Godină…

Poliția BRAȘOV a reacționat, parțial, după scandalurile iscate de Marian Godină!

Poliţistul Marian Godină ar fi fost invitat, nu chemat la IGPR

BRAȘOV. Marian Godina rupe tăcerea! „Ioan Aron, șeful IPJ Brașov : – Spune, mă. Te masturbezi?”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button