Dosare

Corespondenţă specială. Partea întunecată a Afganistanului: Plantații întinse de marijuana și copii abuzați sexual – II

  • moto_203417.JPG
  • om_203416.JPG
  • robert_2.jpg
 

Timp de trei săptămâni, jurnalistul braşovean mytex.ro şi Transilvania Expres, Robert Frunzescu, este corespondentul nostru special în Afganistan, acolo unde s-a alăturat militarilor români.

La începutul lunii decembrie, talibanii au încercat să dea o ultimă lovitură asupra bazei militare, marcând astfel „sfârșitul de sezon” al anului 2015. Aproximativ 10 talibani au atacat în forță Kandahar Air Field, dar fără succes. Deși, inițial, probabil încercau să găsească o breșă de securitate, militarii afgani, antrenați și de forțe ale armatei române, au îndepărtat pericolul, demonstrând astfel că sunt pregătiți să facă față atacurilor, fără implicarea NATO. De asemenea, în urma atacului mai mulți conaționali de-ai lor au fost executați, cu scopul de a trage un semnal de alarmă și să îi sperie pe cei care lucrează pentru coaliție. Întotdeauna „sfârșitul de sezon” este marcat de talibani prin încercări kamikaze, doar pentru a atrage atenția internațională sau pentru a consemna schimbarea unui lider.

Dezertorii fug cu echipamentul de luptă

Chiar dacă în aproprierea orașelor Kandahar și Kabul lucrurile s-au mai limpezit, în regiunea Helmand situația e alta. Acolo, lideri ai talibanilor dețin hectare întregi cu plantații de marijuana, pe care însă nu le-am putut fotografia. Respectivele culturi sunt principala sursă de venit a „agricultorilor” care luptă împotriva sistemului și a singurei forțe care ar mai putea face față atacurilor sângeroase lansate de aceștia. Deși dureros, abuzurile sexuale asupra copiilor sunt la ordinea zilei, fiind o practică des întâlnită printre afgani. Tot în regiunea Helmand, numărul dezertorilor din armata afgană a crescut alarmant. Aceștia se alătură talibanilor, părăsind serviciul militar cu tot cu echipamentul de luptă.

Talibanii cer taxă de protecție companiilor de telefonie mobilă

Cum în ultima vreme „încasările” grupărilor teroriste au scăzut substanţial, datorită acțiunilor militarilor membri NATO, talibanii au decis să ceară companiilor de telefonie mobilă o taxă de protecție. Pe scurt, fiecare persoană care își cumpără cartelă de telefonie mobilă ETISALAT sau ROSHAN, două dintre rețele care oferă servicii atât în interiorul bazei cât și în afară, plătește 10% din suma încărcată statului afgan. Pe același model, talibanii sunt în pline negocieri cu proprietarii celor două rețele de telefonie, cerându-le o „taxă de protecție” pentru asigurarea pazei releelor de telefonie mobilă care asigură comunicarea.

Citeşte şi:

Corespondenţă specială. Jurnalistul braşovean Robert Frunzescu s-a alăturat trupelor militare româneşti din Afganistan – I


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button