Cultură

Superstiţiile pe care să le respectaţi pentru a avea un an bun

 

În ultima zi din an, la fel ca şi în prima zi din cel nou, la noi în ţară şi nu numai, chiar şi în era tehnologiei, oamenii practică diferite obiceiuri despre care cred că le vor purta noroc. Aflaţi din cele ce urmează ce trebuie să faceţi şi ce să nu faceţi, ca să treceţi „cu dreptul” în noul an.

* Nu este bine să facem cheltuieli sau să aruncăm ceva din casă (nici măcar gunoiul), pentru că, o dată cu el, dăm afară şi norocul. Consumă un măr în ajunul Anului Nou şi vei avea parte de sănătate pe tot parcursul anului, ne învaţă tradiţia.

* Pe 1 ianuarie este bine ca în case să intre „semănătorii”. Aceştia aruncă cu grâu sau cu orez în toate încăperile, pentru un an prosper. Prima zi din noul an trebuie să vă găsească în curăţenie deplină, dar pe 1 ianuarie nu se mătură. Lăsaţi uşa, geamul şi dulapurile deschise în noaptea de Anul Nou.

* Este bine ca în seara de Anul Nou să laşi o lumină aprinsă sau o candelă sub icoană până a doua zi, se spune că vei avea tot anul luminat.

* Se spune că, la sfârşitul anului, este bine ca tot omul să aibă datoriile plătite, pentru ca în anul care urmează să nu fie nevoit să scoată mulţi bani din buzunare. În prima zi a anului nu este bine să împrumuţi bani cuiva, deoarece se spune că vei da bani tot anul. Tot în noaptea dintre ani este bine să ai bani la tine, astfel vei avea bani tot anul.

Pentru noaptea dintre ani nu se găteşte mâncare din carne de pasăre, deoarece aşa cum găina scormoneşte în pământ şi-l împrăştie, tot aşa se risipesc norocul şi bunăstarea casei. În schimb, aduce noroc să mănânci carne de porc sau linte ori peşte, ca să te strecori ca el printre necazuri. Şi strugurii au o semnificaţie aparte în seara de Revelion. Fiecare din cele 12 boabe de struguri consumate de Revelion semnifică prosperitatea în cele 12 luni ale anului care vor urma.

* Este bine ca majoritatea felurilor de mâncare să fie prezentate mesenilor în vase de forma rotundă, iar o parte dintre feluri să fie rotunde (torturi, tarte, rulade), pentru că această formă le aduce împliniri oamenilor.

* În noaptea Anului Nou se mănâncă şi o pâine făcută în casă, în care se pune o monedă. Cel care găseşte moneda va avea o mare realizare în anul care urmează. Se spune că este bine să avem la masa de sărbătoare şi un fel cu peşte, care aduce longevitate mesenilor. La desert, este bine să consumaţi şi fursecuri de forma „bănuţilor”, care aduc prosperitate. Mămăliguţa sau o pâine cu mălai, mâncate împreună cu şuncă de porc, aduc, de asemenea, prosperitate în anul următor.

* În noaptea dintre ani şi pe 1 ianuarie nu se plânge. Tradiţia spune că aceia care plâng în prima zi a anului vor avea un an cu evenimente triste. Cine este manierat de Anul Nou va fi tot timpul așa, de aceea se spune că în noaptea de Revelion trebuie evitate atât discuțiile în contradictoriu și limbajul licențios sau brutal, cât și povestirile cu fantome sau morți. În afară de faptul că nu sunt deloc plăcute, acestea atrag și ghinionul.

* Primul om care va trece pragul în prima zi din noul an va influenţa tot anul. Persoanele blonde sau roşcate aduc ghinion, persoanele brunete aduc noroc, iar prima persoană care vine trebuie primită în casă. Dacă aceasta e femeie – va fi un an prost, dacă e bărbat – va fi un an norocos.

* Pentru a asigura norocul, prosperitatea şi sănătatea, oamenii îşi împodobesc casele cu plante considerate magice, pe lângă bradul care are la români o îndelungată tradiţie, şi busuioc, mai ales cel sfinţit, fiind şi vâscul.

* Nu este bine să te speli în prima zi a anului nou, spun unele tradiţii. Pe de altă parte, alte superstiţii spun că este bine să faci baie în prima zi a anului ca să fii tot anul curat şi că nu trebuie să intri în noul an cu rufele nespălate. În dimineaţa de 1 ianuarie se pun bani de argint în apa cu care se spală membrii familiei.

* Este bine ca pe 1 ianuarie să purtaţi ceva nou. Culoarea cea mai aducătoare de noroc şi pe care este bine să o purtaţi în noaptea de Anul Nou este roşu. Este bine să purtaţi o haină nouă – o bluză sau o vestă care simbolizează schimbarea destinului în bine şi prosperitatea.

* Noul an trebuie să te prindă cu masa plină (inclusiv farfuriile mesenilor), cu paharul umplut şi cu bani în buzunar. Tradiția spune că trebuie să porți în buzunar câteva boabe de grâu, „să fii ferit de foamete în anul care vine” și bani „pentru ca Anul Nou să nu te prindă sărac”. De asemenea, lângă bani să punem și câteva fire de busuioc; astfel ne vom bucura de bunăstare și de loialitatea prietenilor tot anul.

* Sub vâsc sau nu, sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion, dacă doriți să aveți parte de afecțiune în anul ce vine.

* Aduce ghinion să pui pe perete calendarul înainte ca noul an să înceapă şi să întorci fila de calendar înainte ca ziua sau luna să se încheie. În dimineața de 1 ianuarie, este bine să se ardă calendarul anului trecut, împreună cu nouă fire de lână roșie, spunând „vechiul an să se ducă împreună cu toate necazurile și neajunsurile”.

* După unii, cioburile din noaptea de Revelion sunt menite să „spargă” anul vechi, cu tot ghinionul şi toate relele sale; după alţii, e e semn rău să spargi ceva în noaptea de Anul Nou.

* Se mai spune că cine va dormi de Revelion şi în Ziua de Sfântul Vasile, prăznuit pe 1 ianuarie, va fi tot anul somnoros. Este semn rău dacă strănuţi în seara de Anul Nou, la fel şi dacă spargi ceva.

* Acel obiect pe care îl ţii în mână de Anul Nou, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mâna imediat după ora 12 va fi cel mai important plan al vieţii tale în anul care vine. Dacă ţii bani în mână, vei merge bine cu banii tot anul, dacă îţi ţii iubita de mână, îţi va merge bine cu dragostea tot anul, dacă ţii paharul în mână, va fi un an vesel.

* Deşi puţini agreează ideea, se spune că aceia care lucrează în prima zi a anului au mai multe şanse de a avansa în carieră în perioada următoare. Însă, paradoxal, să demarezi un proiect de amploare în acea zi este curat ghinion.

* La noi, tradiția spune că pentru a alunga spiritele rele și a primi cum se cuvine noul an în casa ta, nu trebuie să aștepți Revelionul în liniște, ci în zgomot și voie bună, cu ușile larg deschise. Unii merg mai departe și țin în buzunar o căpățână de usturoi, pentru ca spiritele rele să-i ocolească. De asemenea, și clopoțeii sunați cu putere la miezul nopții alungă spiritele rele.

* În noaptea Anului Nou, oamenii își pun în gând o dorință și se roagă pentru împlinirea acesteia. Tradiția spune că aceste dorințe, rostite cu credință la cumpăna dintre ani, când Cerurile se deschid, se împlinesc.

* Pentru felicitările și urările atât de frecvent rostite în zilele sărbătorilor există argumente etnologice conform cărora urarea directă era considerată inițial o vrajă: transmiterea sănătății, prosperității, fericirii, anilor mulți etc., prin puterea și magia cuvântului. Urarea directă, dorință exteriorizată sub formă imperativă, se lega la omul primitiv de vorbirea care se confunda cu obiectul însuși. De aici, credința nemărginită în puterea cuvântului, care, numai fiind pronunțat, e în stare să provoace apariția obiectului sau faptului dorit.

* Fetele care vor să se mărite în următoarele 12 luni ar fi bine ca prima persoană pe care o văd de la geamul dormitorului să fie un bărbat. În Ajun, fetele nemăritate trebuie să pună într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr și un ban, noaptea visându-l pe cel cu care se vor căsători.

* Despre copiii născuţi pe 1 ianuarie se spune că vor avea noroc toată viaţa.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button