Dosare

BRAŞOV. Condamnat pentru şantaj! Inculpatul este implicat şi într-un dosar de cămătărie

 
Bărbatul care a încercat să-şi recupereze o datorie mai veche, prin ameninţări şi acte de violenţă, a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare. Inculpatul, pe nume Andrei Pîrţac, a fost găsit vinovat de două infracţiuni de şantaj, pentru care a primit câte 2 ani de închisoare, dar în final s-a dispus aplicarea celei mai grele, la care s-a adăugat o treime din cealaltă, rezultând cei 2 ani şi 8 luni de închisoare. Sentinţa a fost dată în primă instanţă la Judecătoria Braşov şi a rămas definitivă după ce Curtea de Apel Braşov a respins, ieri, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi de inculpat.  
 
Pe durata termenului de supravegherere, Andrei Pîrţac are de respectat următoarele obligaţii:
– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile 
– să comunice schimbarea locului de muncă 
– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Totodată, este nevoit să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze muncă în folosul comunităţii timp de 90 de zile. 
 
Acuzaţiile din dosar
În acest dosar, inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 15 decembrie 2014-11 februarie a.c.. El a fost acuzat că, timp de patru luni, a terorizat un bărbat, dar şi pe soţia acestuia, pentru a-şi recupera banii daţi cu împrumut.
Procurorii au stabilit că, în perioada septembrie – decembrie, inculpatul Andrei Pîrţac l-a ameninţat pe datornic inclusiv că-i va crăpa capul cu un topor şi că-i va teroriza întreaga familie şi chiar că le va da foc copiilor acestuia de faţă cu el. Se pare că miza era suma de 12.000 de euro. 
Pentru şantaj, bărbatul a fost săltat de mascaţi în timp ce se afla într-o cafenea de lângă Primăria Braşov, local în care mergea aproape zilnic.
 
Suspectat şi de cămătărie
Într-un alt dosar, Andrei Pîrţac este acuzat de cămătărie. În fapt, pe 29 aprilie, ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT Braşov au efectuat opt percheziţii domiciliare, pentru „destructurarea unei grupări criminale organizate constituite în scopul săvârșirii infracțiunii de cămătărie”. În urma acţiunilor, au fost ridicate diverse sume de bani (în lei şi euro), precum şi înscrisuri care atestă acordarea de împrumururi către diferite persoane. „Din datele anchetei a rezultat că sumele de bani erau acordate cu dobândă de până la 10 la sută lunar, ceea ce înseamnă de regulă camătă”, a informat, la vremea respectivă, şeful DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman.
În cadrul dosarului, au fost „săltate” patru persoane, printre care se număra şi Andrei Pîrţac.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button