Dosare

BRAȘOV. Cinci inculpați au încălcat regulile impuse celor sub supraveghere judiciară

 

În luna noiembrie, polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare, împreună cu colegii din cadrul structurilor similare organizate la nivelul IJP Brașov, au organizat și desfășurat acțiuni în județul nostru, pentru verificarea modului de executare a arestului la domiciliu, precum și a persoanelor față de care s-a dispus măsura controlului judiciar

Astfel, la finele perioadei menționate, în evidențele Poliției Brașov se aflau 10 persoane arestate la domiciliu și 165 persoane sub control judiciar.

„În luna noiembrie a încetat supravegherea față de o persoană arestată la domiciliu și 16 persoane aflate sub control judiciar și au fost luate în supraveghere alte 27 persoane aflate sub control judiciar. În ultima lună, polițiștii au efectuat 460 controale la domiciliile persoanelor arestate la domiciliu precum și verificări ale acestor persoane pe traseele de deplasare stabilite de instanțe, cu privire la respectarea lor și a altor obligații impuse”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, Liviu Naghi.

Polițiștii au constatat în această perioadă cinci cazuri  de încălcare a obligațiilor unei persoane supravegheate, patru pentru nerespectarea obligației de a se prezenta la unitatea de poliție de supraveghere, una pentru nerespectarea obligației de a nu părăsi limita teritorială și au sesizat instanțele de judecată  competente.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button