UPDATE. BRAȘOV. Ce acuzații i se aduc lui Paul de România
După reținerea din această seară, la decizia procurorilor DNA Brașov, a lui Paul Lambrino, cunoscut ca prințul Paul al României, ne-au fost comunicate noi date din dosar, care vor fi prezentate și mâine în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov, unde prințul Paul va fi dus cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acesta este cercetat, în dosarul retrocedărilor ilegale cunoscut ca „Ferma Băneasa”, pentru comiterea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, spălarea banilor, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave.
În acelaşi dosar s-a dispus s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi de luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 9.12.2015, și faţă de Gheorghe Sin, la data faptelor secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole din România, în prezent preşedinte al aceleiaşi instituţii, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave.
Derularea faptelor pentru care sunt acuzați cei doi sunt descrise AICI.
citește și
UPDATE. A fost reţinut prinţul Paul Lambrino! A plecat în cătuşe!
BRAŞOV. Cinci reţineri cu propunere de arestare în dosarul retrocedărilor ilegale. Dosarul Truică
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.