1,5 milioane de vârstnici din România suferă şi de singurătate
A fost dată în folosinţă linia telefonică cu titulatura „Telefonul Vârstnicului”, deschisă de Fundaţia Principesa Margareta a României în cadrul unui proiect desfăşurat în parteneriat cu fundaţia unei companii de telefonie mobilă şi finanţat prin programul Mobile for Good cu suma de 68.500 de euro.
Conform unui studiu realizat recent de GFK pentru Fundaţia Principesa Margareta a României, aproximativ 1.500.000 de vârstnici din România sunt astăzi afectaţi de singurătate. „Acelaşi studiu arată că situaţia financiară precară, problemele de sănătate, dependenţă de ceilalţi, sentimentul de inutilitate şi de singurătate, precum şi lipsa interlocutorilor, sunt cele cinci probleme principale cu care se confruntă vârstnicii din România. Telefonul Vârstnicului este o linie telefonică gratuită şi confidenţială, care răspunde nevoilor tuturor vârstnicilor din România, fie că vorbim de informare, consiliere sau sprijin practic şi emoţional”, se arată într-un comunicat.
Iniţiatorii precizează că la numărul de telefon 0800.460.001 persoanele vârstnice primesc sfaturi şi sunt îndrumate de operatorii specializaţi în asistenţă socială.
Numărul poate fi apelat de luni până vineri, între orele 8.00 şi 20.00.
„Linia poate fi accesată şi de cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situaţie dificilă a unui bătrân. În zilele de week-end, voluntarii special pregătiţi ai Fundaţiei vor apela vârstnicii afectaţi de singurătate”, se mai arată în comunicat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.