Dosare

Fost director executiv la ROMATSA, trimis în judecată

 

Fostul director general al ROMATSA, Bogdan Donciu, a fost trimis în judecată, în urma finalizării cercetărilor realizate de procurorii Parchetului General. Donciu este acuzat de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice și instigare la fals intelectual.

Potrivit comunicatului PÎCCJ, în perioada septembrie 2010 — februarie 2011, în cadrul ROMATSA au fost efectuate, cu încălcarea procedurilor expres prevăzute privind recrutarea, recepția, angajarea, avansarea, promovarea și numirea personalului, o serie de angajări, scopul încheierii contractelor de muncă fiind cel de a suplimenta veniturile considerate neîndestulătoare ale unor persoane angajate în cadrul Ministerului Transporturilor (sub autoritatea căruia își desfășoară activitatea RA ROMATSA) sau la Guvern.

În acest contex, „din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada februarie — martie 2011, Bogdan Donciu, în calitate de director general al RA ROMATSA, a determinat persoanele aflate la conducerea compartimentelor de resurse umane să procedeze la angajarea mai multor persoane, context în care, în cazul a două dintre acestea, pentru a se da o aparență de legalitate, s-a procedat la organizarea fictivă a unui examen, scop în care au fost întocmite și înregistrate documente privind organizarea, la 28 februarie 2011, a unui examen în vederea ocupării celor două posturi”, susțin procurorii.

În urma anchetei în cauză a reieşit că au fost întocmite documente ce constatau rezultatele examenului, iar, ca o dovadă a susținerii concursului, angajați ai ROMATSA au redactat subiecte de examen și lucrări de examinare, pe care cele două persoane beneficiare doar le-au semnat, notele acordate constituind temeiul întocmirii deciziilor de angajare.

Mai mult, Bogdan Donciu a intervenit pentru angajarea a patru persoane, în perioada septembrie — octombrie 2010, care nu s-au prezentat niciodată la serviciu, dar au beneficiat de drepturile bănești și de celelalte beneficii acordate angajaților în cadrul Regiei. Astfel, pe perioada cât au fost angajate, acestora li s-au plătit drepturi salariale în cuantum de 669.596 lei, a specificat Parchetul General.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button