Dosare

BRAŞOV. George Scripcaru are voie să intre în Primărie, deşi e pus sub control judiciar

 

Pus sub control judiciar pe o perioadă de 30 de zile, potrivit deciziei pronunţate aseară, la orele 21.00, de magistraţii Curţii de Apel Braşov, primarul George Scripcaru trebuie să respecte câteva condiţii pe durata aplicării măsurii preventive, respectiv până în data de 29 iulie 2015.

Astfel, edilul trebuie să se prezinte la organul judiciar care instrumentează cauza sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află dosarul cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Braşov – organ desemnat cu supravegherea – respectiv cel în raza căruia domiciliază – conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat.

De asemenea, primarul Scripcaru nu are voie să depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află dosarul, nu are voie să se apropie de coinculpaţii şi suspecţii din prezenta cauză sau să comunice cu ei, direct sau indirect, pe nici o cale, şi nici să se apropie de martori. 

Aceleaşi condiţii le-au fost impuse şi celorlalte persoane pentru care procurorii DNA au cerut până acum arestarea preventivă în acest dosar. E vorba de Mihai David şi Simina Costan.

Judecătorii le-au atras atenţia suspecţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Amintim că, imediat după anunţarea acestei decizii, procurorii DNA Braşov au făcut contestaţie, acţiune care va fi analizată în următoarele zile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

citeşte şi

BRAȘOV. Primarul George Scripcaru, pus sub control judiciar


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button