Sport

MĂCEL ÎN AMICAL. Șefii de la FC Brașov, decizie drastică!!!

 

FC Brașov a jucat doar 33 de minute, ieri, în amicalul cu Ordabasy, o echipă din prima ligă a Kazahstanului, în cadrul cantonamentului efectuat în Antalya.

Așa cum s-a menţionat pe pagina de Facebook a „stegarilor”, la scorul de 0-1 (gol marcat din ofsaid și în urma unui henţ clar), când rivalii jucau extrem de dur sub privirile îngăduitoare ale arbitrului, oficialii „galben-negrilor” au luat decizia de a suspenda partida.

„Atitudinea adversarilor a fost una
vădit nesportivă. În minutul 15, Moraru a fost lovit cu cotul în figură,
pe Bencun l-au călcat intenţionat prin minutul 25, iar la golul lor,
validat eronat, a fost și henţ, și poziţie de ofsaid. Totul a culminat
cu lovirea fără minge a lui Leko și a urmat o încăierare generală. Am
decis suspendarea meciului, pentru că, după jocul adversarilor, riscam să
plecăm cu mulţi accidentaţi”, a declarat Constantin Zotta, managerul echipei de la poalele Tâmpei.

FC Brașov a folosit următorul „11”: Iacob – Străuţ, Leko, Artjunin, Novak – Juric, Moraru – Matei, Aganovic, Bencun – M. Constantinescu.

În această dimineaţă, antrenorul Vjekoslva Lokica a programat o ultimă ședinţă de pregătire, delegaţia brașoveană urmând a pleca după-amiază din Turcia.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google