Tânăr lovit de o mașină pe trecerea de pietoni, în Brașov

Accidentul s-a produs pe strada Avram Iancu, în zona unei treceri pentru pietoni. La volan se afla un tânăr de 19 ani.
Un tânăr de 18 ani a fost accidentat de un autoturism, în această dimineață, pe strada Avram Iancu din municipiul Brașov, în timp ce se afla în traversare.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, mașina era condusă de un tânăr de 19 ani, care circula în zona unei treceri pentru pietoni.
Pietonul a fost transportat la spital
În urma impactului, pietonul a fost transportat la o unitate medicală, unde primește îngrijiri de specialitate.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. La finalizarea acestora, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Reprezentanții IPJ Brașov le reamintesc șoferilor că trebuie să reducă viteza la maximum 30 km/h în localitate atunci când, în apropierea unei treceri pentru pietoni, se află persoane care intenționează să traverseze.
De asemenea, în condiții de vizibilitate redusă și carosabil umed, conducătorii auto sunt sfătuiți să adapteze viteza și să păstreze un nivel sporit de atenție în trafic.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





