Economic

De ce plătim energie scumpă într-o țară bogată în resurse? Paradoxul pieței care ne umflă facturile

Deși România beneficiază de una dintre cele mai diversificate și ieftine structuri de producție energetică din Europa – de la hidrocentrale și nuclearoenergie, până la gaz, cărbune și resurse regenerabile -, cetățenii continuă să plătească prețuri mari la energie. O analiză realizată de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), explică cum fragmentarea sistemului și regulile actuale de funcționare ale pieței doboară avantajul competitiv al țării noastre.

Principala problemă nu este liberalizarea pieței în sine, ci arhitectura creată la începutul anilor 2000, când fostul sistem integrat (CONEL) a fost spart în companii independente pe fiecare tip de energie.

Fragmentarea sistemului: Fiecare cu profitul lui, consumatorul cu factura

În mod normal, într-un sistem integrat, resursele ieftine (hidro, nuclear) compensează costurile celor mai scumpe (gaz, cărbune), obținându-se un preț mediu ponderat avantajos.

Prin separarea producătorilor în entități comerciale distincte:

  • Fiecare companie își urmărește propriul profit, nu optimizarea costului la nivel național.
  • Producătorii ieftini nu au interesul de a scădea prețul global, ci de a-și vinde energia cât mai scump direct pe piață.
  • S-a pierdut planificarea integrată, fiind înlocuită de interese comerciale fragmentate și adesea divergente.

„Am organizat separat costurile de producție, dar am păstrat un mecanism care poate uniformiza prețurile de vânzare la nivelul ofertei marginale scumpe. Diferența dintre cost și preț devine venit pentru producător, fără să se transforme obligatoriu într-un avantaj pentru economie”, arată Dumitru Chisăliță.

Cum funcționează Ordinul de Merit și de ce ne scumpeste energia

Prețul pe piața de energie se formează la oră prin mecanismul european numit Ordin de Merit (merit order). Producătorii sunt selectați în funcție de costul de producție (de la cel mai ieftin la cel mai scump), însă toți sunt plătiți la prețul ultimei centrale necesare pentru acoperirea întregului consum.

Exemplu concret:

Dacă într-o oră este nevoie de 100 MWh:

  • 40 MWh vin din panouri fotovoltaice la 60 euro/MWh;
  • 40 MWh vin din hidrocentrale la 115 euro/MWh;
  • 20 MWh (necesari pentru a acoperi diferența) sunt cumpărați de la o centrală pe gaze la 180 euro/MWh.

Rezultatul: Regula pieței impune ca toți cei 100 MWh să fie plătiți cu 180 euro/MWh! Astfel, deși 80% din energie a fost oferită ieftin, o cantitate mică de energie scumpă ridică prețul pentru întreaga piață.

Este timpul pentru un bilanț fără dogme

Un model de organizare unic în lume – bazat pe separarea strictă a companiilor pe surse de energie – combinat cu mecanismul ordinului de merit face ca avantajul ieftinătății să rămână în profitul producătorilor, în timp ce prețul cel mai scump ajunge direct pe facturile românilor.

Așa cum a concluzionat președintele AEI, cea mai mare greșeală a reformei din ultimii 25 de ani nu a fost existența pieței, ci confundarea concurenței cu fragmentarea și a mixului energetic echilibrat cu un algoritm care trage prețurile doar în sus. Pentru ca populația și economia să beneficieze de resursele țării, sistemul energetic are nevoie de o reevaluare profundă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google