112

Săcelean reținut pentru furt și încălcarea ordinului de protecție

Un săcelean este cercetat penal pentru furt și încălcarea ordinului de protecție. El a fost reținut de polițiști pe o perioadă de 24 de ore.

„La data de 27 martie 2023, în jurul orei 14.30, polițiștii săceleni au fost sesizați de către persoana vătamată, care semnala faptul că fostul său concubin ar fi încălcat ordinul de protecție. Cercetările efectuate de polițiști au arătat faptul că, în timp ce persoana vătămată se afla plecată de la domiciliu, fostul său concubin a pătruns în locuință prin forțarea ușii, de unde a sustras mai multe bunuri.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit că bărbatul, de 37 de ani, din localitatea Săcele, a încălcat o măsură de restricție stabilită prin ordinul de protecție, anume aceea că îi era interzis să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri față de imobil”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Vezi și: Un brașovean are interzis să se apropie de mama sa, după ce ar fi agresat-o fizic


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button