Cultură

Festivalul de Operă, Operetă şi Balet de la Brașov aduce mai multe premiere

Festivalul de Operă, Operetă şi Balet aduce mai multe premiere. Festivalul de Operă, Operetă şi Balet 2022 se anunţă un succes încă de dinainte de a începe: primul spectacol se joacă cu casa închisă, iar alte evenimente mai au puţine bilete disponibile. Ediţia a XIX-a aduce pe scena Operei Braşov nume de mare rezonanţă internaţională.

„Petrică şi lupul”, balet-lecție

Festivalul de Operă, Operetă şi Balet aduce mai multe premiere.
„Petrică şi lupul”, pe muzică de Serghei Prokofiev, este spectacolul cu care se deschide, astăzi, Festivalul de Operă, Operetă şi Balet, ediţia a XIX-a. O premieră de balet pentru copii, la care nu mai sunt bilete de ceva vreme. O noutate e faptul că, alături de artişti şi Orchestră, vor evolua pe scenă şi copii care au urmat cursurile de balet ale Operei Braşov.
„Petrică şi lupul” este o compoziţie pentru orchestră şi narator, dedicată copiilor. Pe când îşi ducea copiii la spectacole, lui Prokofiev i-a fost cerut, din partea Teatrului pentru Copii din Moscova, să compună o piesă pentru cei mici. El a ales ca temă povestea unui băieţel şi a prietenilor săi, animale, care încearcă să prindă un lup. Lucrarea, care spune un basm popular rus, a avut premiera pe 2 mai 1936, la Moscova. Premiera americană a avut loc în 1938, cu Prokofiev însuşi la pupitrul dirijoral al Boston Symphony Orchestra, la Symphony Hall, Boston, cu Richard Hale în rolul naratorului.
De atunci, cu ajutorul acesteia, mulţi tineri ascultători au făcut primii paşi în cunoaşterea muzicii clasice şi au putut, astfel, să recunoască sunetele distincte produse de diferite instrumente ale orchestrei. În povestire, Prokofiev a atribuit fiecărui personaj un instrument corespondent sau o clasă de instrumente, precum şi o temă muzicală. Pasărea a fost identificată cu un flaut, pisica cu un clarinet, raţa cu un oboi, bunicul lui Petrică cu un fagot, lupul cu un corn, iar vânătorul, cu percuţia. Petrică însuşi a primit întreaga secţiune de coarde şi o melodie plină de voioşie.

Provocare pentru coregraf

Pentru a nu distrage atenţia de la muzică, Prokofiev a renunţat la versurile originale, cu rimă, şi a scris o naraţiune simplă, în proză. Popularitatea operei a crescut rapid, mai ales după ce a fost lansată ca înregistrare audio, adaptată pentru balet şi transformată de Walt Disney într-un film de animaţie, în 1946. Este una dintre lucrările lui Prokofiev care se cântă cel mai des şi una dintre cele mai interpretate din întreg repertoriul clasic.
Coregrafia acestui spectacol îi aparţine lui Alexandru Fotescu, care mărturiseşte că „«Petrică şi lupul» este un spectacol aparte, deoarece este structurat sub forma unei lecţii, prezentate de balet, o orchestră de cameră amplă, studioul de balet nou-înfiinţat la Opera Braşov şi accentuată de povestitor. A fost o provocare pentru mine, în primul rând fiindcă am fost nevoit să studiez mişcările animalelor şi apoi să le proiectez în paşi de balet”.

Nume mari pe scena Operei

Festivalul de Operă, Operetă şi Balet aduce mai multe premiere.
Pe parcursul Festivalului, care va dura aproximativ o lună, Opera Braşov a pregătit şi alte evenimente speciale pentru melomani. În 5 noiembrie va fi mult aşteptata Gală de Operă, în 12 noiembrie – Otello, adus de Opera Română Craiova, în 19 noiembrie – „Don Quijote”, al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”.
Mihai Irimia, director artistic al Operei Braşov (video) a făcut o scurtă prezentare a evenimentelor.

„Pentru prima oară pe scena noastră va fi «Otello», un titlu important, un titlu pe care noi nu îl avem în repertoriu. Bucuria este cu atât mai mare cu cât rolul titular va fi interpretat de Kristian Benedikt, unul dintre primii trei tenori ai lumii. Acest spectacol deja este sold out. Şi spectacolul din săptămâna următoare, cel al Operei din Constanţa, m-am uitat şi mai erau vreo 7-8 bilete. Gala este un eveniment extrem de frumos, important şi va avea o amploare extraordinară, pentru că, pentru prima oară, După Scala di Milano, Covent Garden sau alte scene internaţionale, soprana Elena Moşuc va fi pe scena Operei din Braşov; un nume extrem de important, cu o rezonanţă internaţională, un nume pe care publicul braşovean va avea ocazia să-l vadă pe scena noastră”.

Mihai Irimia, director artistic al Operei Braşov

Un musical-operetă

Tradiţia instituită va continua şi la ediţia a XIX-a, iar Festivalul se va încheia cu o premieră, prezentată în două seri consecutive, cu două distribuţii diferite. Titlul ales anul acesta este „La Calul Bălan”, programat în 26 şi 27 noiembrie.

„Este un spectacol antrenant, vesel. De ce să nu încheiem acest festival într-o notă veselă, de bucurie, în care veţi observa cum muzica lui Ralph Benatzky se transformă; se transformă într-un musical în care toţi soliştii vor dansa. Asta a fost ideea mea şi asta a fost provocarea: cum transform această operetă, – care este considerată operetă – dar muzica este foarte melodioasă, orchestraţiile sunt de musical. Cumva, Ralph Benatzky face trecerea spre musical şi aceste melodii, în 1930, după ce a fost premiera, au devenit şlagăre. Lucrul pe care mi-l doresc cel mai tare, la sfârşitul acestei premiere este să plece publicul fredonând şi, de ce nu, în ritm de paşi de dans”.

Iulian Sandu, regizorul spectacolului

Cei care vor să participe la spectacole trebuie să se grăbească pentru că mai sunt puţine bilete disponibile. De altfel, toate spectacolele din această stagiune, deschisă în septembrie, au fost sold out.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] este actriţa Maia Morgenstern. Bilete pentru „Crăciun la Operă”. Cele mai aşteptate evenimente din decembrie sunt cele două concerte speciale „Crăciun la Operă”, care sunt programate în […]

Back to top button