Expres

A început montarea plăcilor de beton pe bulevardul Gării

A început montarea plăcilor de beton pentru consolidarea bulevardului Gării din Brașov, în zona afectată de surpare.


,,Astăzi am început montarea plăcilor care asigură protejarea canalului termic de pe b-dul Gării nr. 10, din zona afectată de surparea de acum aproape două săptămâni. Este o zonă intens circulată, astfel că, în prima etapă, a trebuit să identificăm soluția optimă pentru consolidare, astfel încât să nu mai existe riscul producerii de incidente care să afecteze circulația rutieră, dar și rețeaua de transport agent termic. În zilele următoare vom executa lucrările de refacere a infrastructurii drumului, inclusiv partea de compactare, după care se vor turna straturile de asfalt”, a precizat primarul Allen Coliban.

Valoarea lucrărilor de consolidare a drumului este de 116.406,11 lei. La sumă se adaugă TVA. Lucrările sunt executate de RS Activ.
În 13.10.2022 s-a produs o surpare a benzii de circulație a drumului public, în zona de vizavi de magazinul Unirea (pe direcția de mers Făget-gară). Surparea s-a produs pe o lungime de aproximativ 8 m.

Conform evaluării făcute de Serviciul Public Local de Termoficare, cauza acestei surpări a fost faptul că ,,sub covorul asfaltic se afla o placă de beton, cu lățimea apropiată de cea a canalului termic, care s-a rupt. În cădere, aceasta a rupt și plăcile canivoului termic” deoarece volumul și densitatea umpluturii din spațiul dintre plăci nu erau corespunzătoare.
Rețeaua de termoficare nu a fost afectată de acest incident.

sursa foto: Primăria Brașov

vezi și:

Update. De ce s-ar fi produs surparea pe Bulevardul Gării

Surpare pe Bulevardul Gării (foto)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button