112

UPDATE. BRAŞOV. Şef la Finanţe Publice, implicat în dosarul tăierilor ilegale şi a furturilor de masă lemnoasă

 

O parte din cele 44 de percheziţii desfăşurate la această oră în judeţele Braşov, Argeş şi Gorj, într-un dosar deschis pentru evaziune fiscală în urma comiterii de infracţiuni silvice, vizează şi instituţii publice, potrivit informaţiilor oferite de Poliţia Română şi DIICOT, fără însă a se preciza care anume.

Astfel, de pe surse avem informaţii potrivit cărora anchetatorii verifică şi câteva birouri din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Braşov.

DIICOT a precizat: „în cauză s-a reţinut că o persoană cu funcţie de conducere din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Braşov a asigurat în mod cointeresat membrilor grupului consultanţă în afara cadrului oficial şi «sprijin/protecţie» cu ocazia controalelor/verificărilor specifice ale organelor fiscale din Brașov”.

Din ancheta realizată până în prezent în acest dosar s-a constatat: „În cauză, există suspiciunea rezonabilă că o persoană, suspect în cauză având dublă cetăţenie (română şi turcă), din municipiul Braşov, și fiul său au constituit și au coordonat un grup infracţional organizat ce își desfășoară activitățile ilicite în special pe raza județelor Brașov, Argeș și Gorj”. 

Amintim că grupul cercetat este format din mai mulţi membri ai familiei suspectului, etnici turci, dar și cetățeni români, având ca scop săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, tăieri ilegale și sustragere de masă lemnoasă, cu ocazia desfăşurării activităţilor de exploatare a masei lemnoase şi a valorificării produselor rezultate (inclusiv după prelucrare, ca produse finite sau semifinite), fără a plăti taxele aferente.

În urma cercetărilor s-a stabilit că membrii grupului au beneficiat de protecţie din partea unor persoane – funcţionari publici – ce aveau ca atribuţii executarea unor acţiuni de control financiar-fiscal ori de altă natură.

Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii. Acţiunea a fost efectuată şi  cu sprijinul lucrătorilor Gărzilor Forestiere din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi ai Brigăzii Speciale a IGJR.

Citeşte şi:

BRAŞOV. Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul silvic


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button