112

Centrul Braşovului renaşte prin evocarea propriei istorii

  • modarom.jpg
 

 

Într-un cadru festiv şi în asistenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, azi a fost lansat un proiect deosebit pentru oraşul nostru, „Braşoveniile – Renașterea meșteșugurilor istorice ale Brașovului”, care va readuce în actualitate breslele specifice de secole zonei noastre. Toate vor avea în centrul atenţiei binecunoscuta Modarom şi împrejurimile sale.  

Monument de arhitectură contemporană, apreciat de mulţi arhitecţi ai zilelor noastre, clădirea Modarom, construită în anul 1972 pe vechiul amplasament al Vilei Kertsch, va deveni o poartă spre modernitate, printr-o incursiune în istorie. 

Proiectul este iniţiat de Modarom și desfășurat în parteneriat cu Primăria și cu Muzeul Județean de Istorie Brașov, fiind înscris în programul cultural inclus în dosarul de candidatura pentru „Brașov, Capitală europeană a culturii 2021”, după cum a specificat viceprimarul Adina Durbacă.

„Brașovenii” este un nume care însumează secole de istorie, de tradiţie şi valori de patrimoniu. Iniţial, se referea la tot ceea ce se producea în Braşovul medieval, apoi şi la prăvăliile unde se vindeau aceste mărfuri.

„În semn de prețuire față de importanța meșteșugurilor în viața Brașovului istoric și moștenirea culturală lăsată peste secole de breslele brașovene, Modarom a inițiat acest proiect în calitate de continuatoare a activităților a două importante bresle locale: cea a aurarilor, prin realizarea de bijuterii din aur și argint executate manual, și cea a croitorilor, prin realizarea de creații vestimentare și la comandă”, a spus preşedintele unităţii meşteşugăreşti, Rodica Măciucă. 

„Proiectul va debuta cu o expoziție outdoor în exteriorul clădirii Modarom, între coloanele acesteia, la parter, cu panouri care să reprezinte aspecte din istoria orașului și cu expuneri de reproduceri ale unor costume de primar și patricieni brașoveni, replici de bijuterii sau piese de podoaba după modelele alese din colecțiile de bunuri culturale ale Muzeului Județean de Istorie Brașov”, a completat directorul acestei instituţii, Nicolae Pepene.  

Expoziția va fi inaugurată în primăvara anului 2016, după toate estimările.

Conceptul arhitectural și designul expoziției sunt realizate de arhitectul Johannes Andreas Bertleff, președintele Ordinului Arhitecților din România, filiala Brașov – Covasna. În cadrul proiectului vor avea loc și activități de educație muzeală cu profil meșteșugăresc și ateliere de educație muzeală pentru tineri.

citeşte şi

MONDEN. BRAŞOVENIILE – Renaşterea meşteşugurilor istorice ale Braşovului


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare