112

BRAȘOV. Un milion de lei, pentru expertizarea clădirilor construite înainte de 1978

 

Municipalitatea braşoveană a alocat, anul acesta, 1 milion de lei, pentru expertizarea clădirilor construite înainte de anul 1978 (când au intervenit modificări privind condiţiile de construire a clădirilor, ca urmare a cutremurului din anul precedent). Potrivit Ordonanţei 20 din 27 ianuarie 1994 (actualizată) privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, toate clădirile construite înainte de 1978 trebuie expertizate tehnic, pentru a se stabili dacă prezintă risc seismic, iar în cazul în care prezintă – trebuie consolidate.

Până în prezent, la Primăria Braşov s-au înregistrat 75 de cereri de expertizare pentru clădiri de locuit situate în centrul vechi al oraşului, dar şi pe bulevardele 15 Noiembrie şi Saturn, pe strada Soarelui şi în alte zone ale municipiului, dar prioritate au şcolile şi celelalte instituţii publice.

„Anul acesta ne vom concentra pe clădirile de învăţământ şi alte clădiri publice aparţinând Primăriei, iar în funcţie de fondurile existente, vom expertiza şi clădiri private”, a declarat administratorul public al Municipiului Braşov, Miklos Gantz.

Este de menţionat că Ordonanţa 20 permite autorităţilor administraţiei publice locale să decidă, în anumite situaţii şi în condiţiile legii, finanţarea de la bugetele locale, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie, pentru expertizarea tehnică, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie în cazul locuinţelor proprietate privată a persoanelor fizice.

16 clădiri cu risc seismic I au fost descoperite doar de Primărie

Câteva zeci de clădiri din municipiu au fost expertizate deja de Primăria Braşov, în ultimii ani, dar nu din bani de la bugetul local, ci prin finanţare de la Ministerul Dezvoltării (fonduri care nu se mai dau). În fapt, au fost expertizate 48 de clădiri, dintre care 16 au fost încadrate la „risc seismic I”. Este vorba despre următoarele imobile: Hirscher nr. 9 şi nr. 20, Republicii nr. 22, Cuza Vodă nr. 35, Castelului nr. 81 şi nr. 84, Nicolae Bălcescu nr. 45 şi nr. 51, Ecaterina Varga 24, Piaţa Sfatului 8, Castelului 34 (tronson I), Johan Gott nr. 7, Şirul Livezii nr. 7, Poarta Şchei nr. 17, După Inişte nr. 64 şi Constantin Brâncoveanu nr. 65.

Acestor clădiri pericol public li se alătură unele neexpertizate încă sau expertizate direct de proprietari.

Imobil construit în anul 1.600, pe strada Republicii, printre cele 16 clădiri – pericol public

Este de menţionat faptul că cel mai vechi imobil dintre cele 16 aflate în evidenţa Primăriei Braşov cu risc seismic I este unul construit acum mai bine de 400 de ani, respectiv în anul 1.600 (cel de pe strada Republicii nr. 22). Următorul pe listă, ca vechime, este cel de pe strada Poarta Şchei nr. 17, care a fost construit în anul 1703. Alte trei clădiri (de pe Nicolae Bălcescu nr. 45, din Piaţa Sfatului nr. 8 şi de pe str. Hirscher nr. 9) datează din secolul XVIII. Celelalte 11 imobile au fost construite în perioada 1.800 – 1940, cel mai nou fiind cel de pe strada Ecaterina Varga nr. 24 (construit în 1940).

Sancţiuni pentru neefectuarea expertizei tehnice

Potrivit Ordonanţei 20, clădirile cu risc seismic trebuie consolidate de proprietar, în caz contrar el îşi asumă riscul şi este direct răspunzător pentru efectele unui potenţial cutremur. Legislaţia în vigoare prevede şi amenzi pentru cei care nu efectuează expertiza tehnică sau nu face următorul pas, de consolidare a clădirii.

Conform ordonanţei menţionate, „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele cu atribuţii de control ale primăriilor municipiilor, oraşelor şi comunelor, respectiv ale Primăriei Municipiului Bucureşti, în cazul proprietarilor sau administratorilor, şi de către prefect, în cazul primarului general al municipiului Bucureşti, respectiv al primarilor municipiilor, oraşelor şi comunelor”.

Amenda maximă prevăzută de lege este de 75.000 de lei, pentru „nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (1) (referitor la construcţiile incluse în programele anuale) lit. a) şi b) privind contractarea proiectării/execuţiei lucrărilor de intervenţie în termen de 2 ani de la notificarea încadrării în clasa I de risc seismic a construcţiei, respectiv de la data finalizării proiectului de consolidare”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare