112

BRAȘOV. Transport ilegal de lemne confiscat și autoutilitară indisponibilizată de polițiști (foto)

  • 1_244870.JPG
 

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurale Voila au depistat, azi-noapte, un transport ilegal de lemne, în timp ce se aflau pe teren, respectiv pe DN 1, între Șercaia și Perșani, în cadrul acțiunii „Scutul Pădurii 2017”.

Agenții au oprit pentru control, în jurul orelor 2.30, o autoutilitară încărcată cu material lemnos și i-au cerut șoferului în vârstă de 25 de ani să prezinte documentele legale de proveniență pentru marfă, dar bărbatul nu a avut ce să le înmâneze, neavând astfel de „hârtii”.

Verificând în aplicația „Inspectorul pădurilor”, polițiștii au stabilit că nu fusese emis aviz de însoțire a materialului lemnos, pentru autovehiculul oprit în trafic, astfel că autoutilitara a fost dusă la sediul Postului de Poliție Șercaia, pentru cercetări.

„Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Cei 53 metrii steri lemn de foc, diferite esențe, au fost confiscați și predați în custodia Ocolului Silvic «Pădurile Șincii» R.A.. De asemenea, polițiștii au indisponibilizat în vederea confiscării autoutilitara, care a fost introdusă în camera de corpuri delicte a I.P.J. Brașov”, a informat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu.

Polițiștii continuă cercetările, pentru a stabili proveniența materialului lemnos.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare