Administrator urmărit penal după ce a mituit un director la Finanțe Publice

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează acte de urmărire penală față de administratorul unei societăți comerciale, pe care îl acuză de șase acte materiale de dare de mită, potrivit unui comunicat remis astăzi de anchetatori.
Procurorii au formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului Mihai Crișan, dar magistrații Tribunalului Bihor au respins cererea și au dispus măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Potrivit DNA, pe 17 ianuarie 2013, în parcarea unui local din municipiul Satu-Mare, administratorul i-a remis lui Ioan Mircea Ardelean, director executiv al Direcţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare (de asemenea inculpat) mai multe bunuri alimentare, pentru ca acesta să determine o echipă de control să nu constate neregulile găsite la societatea comercială. Inspecția a avut loc în perioada 25-30 martie 2013. Pe 11 martie, în același scop, inculpatul i-a mai dat directorului de la Finanțe Publice 4.000 de euro.
În plus, în ianuarie-aprilie 2013, el i-a dat unui inspector fiscal însărcinat să-i controleze firma mai multe foloase materiale. În schimb, funcționarul public a „efectuat un control fiscal formal la societatea comercială administrată de inculpatul Crișan Mihai, fără a constata nereguli majore, în ciuda faptului că existau evidente dubii cu privire la legalitatea relaţiilor comerciale supuse controlului”, după cum au explicat anchetatorii.
Printre altele, inculpatul a suportat cheltuielile aferente consumației la restaurant a unui număr de 20 de persoane, în altă zi a achitat două platouri cu mancare pregătite de angajații unui restaurant, iar pe 14 aprilie 2013 i-a dat funcționarului 1.000 de lei, cu titlu de împrumut.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




