Timp liber

Două opere într-un singur spectacol extraordinar

Două opere într-un singur spectacol extraordinar

Cu o săptămână înaintea Sărbătorilor Pascale, Opera Brașov prezintă, în sala de pe strada Bisericii Române, spectacolul extraordinar alcătuit din cele două opere aparținând curentului verist: „Cavaleria rusticană” de Pietro Mascagni și „Paiațe” de Ruggero Leoncavallo.

Reprezentația de sâmbătă, 27 aprilie 2024, de sold-out, dar vineri, de la ora 11.00, în Sala Operei, puteți participa la repetiția generală cu public a spectacolului. Preț bilete: 30 lei.

Drama pe care o trăiesc personajele din opera „Cavalleria Rusticana” se petrece într-o singură zi. Libretul, inspirat după nuvela scriitorului Giovanni Verga, a fost creat de Giovanni Targioni-Tozzetti și Giovanni Menasci. Prima reprezentație a avut loc la Teatrul Costanzi din Roma, în anul 1890. Pietro Mascagni a compus această operă, la îndemnul libretistului, de Giovanni Targioni-Tozzetti, după ce se publicase în revista „Teatro Illustrato” un concurs componistic de opere într-un act, desfășurate într-un decor unic. În câteva luni, opera era creată, iar Mascagni a aflat că este câștigătorul concursului. Astfel, lucrarea a fost imediat pusă în scenă, jucându-se de câteva ori la rând cu mare succes. Temutul critic muzical Eduard Hanslick a remarcat „talentul proaspăt energic și sincer” al lui Pietro Mascagni.

Muzica și desfășurarea acțiunii au o puternică individualitate etnică, acțiunea petrecându-se în Sicilia. Este dimineața de Paște. Tânăra Santuzza, tristă și neliniștită, își caută iubitul Turridu, care a trădat-o și s-a întors la fosta sa logodnică, Lola. Ea s-a căsătorit, între timp, cu bogatul Alfio când s-a întors din armată. Santuzza încearcă, în zadar, să-și recâștige iubitul. Nebună de gelozie, îi spune lui Alfio, soțul încornorat, despre Lola și Turridu. În acel moment, soarta lui Turridu este pecetluită. Alfio îl provoacă pe cel din urmă la duel. După ce îș ia rămas bun de la mama sa, Turridu pleacă la întâlnirea fatală… Drama pasională se desfășoară rapid, cursiv, cu accente pasionale profunde.

În distribuție, îi veți putea urmări pe: Santuzza – Asineta Răducan, Turiddu – Adrian Dumitru, Alfio – Șerban Vasile (invitat), Lola – Florentina Soare (debut), Mama Lucia – Sonia Hazarian.

Invitatul în acest spectacol, baritonul Șerban Vasile, a fost foarte apreciat, la finele anului trecut, în premiera Operei Brașov cu opera „Nabucco” de Giuseppe Verdi. Artistul s-a întors recent din Japonia, unde a interpretat rolul Amonasro din opera „Aida” de Verdi, în Festivalul Primăverii de la Tokyo. În februarie, a fost Lescaut din lucrarea „Manon Lescaut” de Giacomo Puccini, ce a avut loc la Budapesta. Pe scena Operei Naționale Timișoara, Șerban Vasile a fost invitat în operele „Othello” și „Bal mascat” de G. Verdi. Așadar, un artist cu o activitate extrem de bogată, pe care abia așteptăm să-l revedem pe scena Operei Brașov.

Opera „Paiațe” a fost compusă de Ruggero Leoncavallo în anul 1892, pe un libret propriu. Prima reprezentație a avut loc la Milano, în Teatro dal Verme. Se pare că tragica întâmplare prezentată în această lucrare a fost reală, petrecându-se în Calabria (Italia), iar judecător la condamnarea actorului ucigaș a fost însuși tatăl compozitorului. Succesul operei a fost enorm, jucându-se imediat după premiera absolută la Dresda, Berlin, Londra, New York, Bordeaux, Paris. În ciuda aprecierii favorabile a publicului, opera nu a fost bine primită de critica de specialitate. Abia în secolul XX, când curentul verist a început să fie cu adevărat apreciat datorită interpretărilor extrem de valoroase ale lui Enrico Caruso și Aureliano Pertile, criticul René Leibowitz remarca forța acestei creații de o rară intensitate expresivă.

Într-un prolog și două acte, opera spune povestea unei trupe de actorie condusă de un bărbat gelos, Canio, care este, în cele din urmă, determinat să-și ucidă soția actriță, Nedda, și pe iubitul ei. Marii tenori ai secolului trecut au considerat rolul Canio o provocare, pentru că personajul prezintă o gamă largă de stări, de la umor maniacal până la furie criminală. În celebra arie „Vesti la giubba”, el se gândește la provocarea de a juca un rol comic în timp ce inima i se frânge… Spectatorilor îngroziți, Canio le exclamă cu o voce sinistră: „La commedia è finita!” („Comedia s-a terminat!”).

În distribuție: Nedda – Aurelia Florian, Canio – Cosmin Marcovici (invitat), Tonio (+prolog) – Șerban Vasile (invitat), Silvio – Adrian Mărcan, Beppe – Claudiu Bugnar, Trei clovni – Agatha Olah, Melania Condoiu, Valentina Mirică. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.

Soprana Aurelia Florian o va interpreta pe Nedda, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a întruchipat-o pe Floria Tosca în premiera Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Același rol i-a adus succesul pe scena Operei din Köln.

Un colaborator vechi și apropiat al Operei Brașov, tenorul Cosmin Marcovici de la Opera Națională Română Iași revine pentru a îi da viață lui Canio, actorul ucigaș.

Conducerea muzicală a acestui spectacol îi va aparține maestrului Traian Ichim (debut). Regia artistică este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Mișcare scenică: Nermina Damian. Asistent mișcare scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Cristina Roșu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare