Zeci de brașoveni au fost „țepuiți” de o agenție de formare profesională

Pentru a-și mări șansele pe piața forței de muncă, brașovenii rămași fără un loc de muncă plătesc milioane de lei vechi pentru a se recalifica. Unii dintre ei achită sumele solicitate de firmele de formare profesională, dar nu își pot obține diplomele.
Una dintre acestea a organizat cursuri de calificare pentru ocupația de motostivuitorist. Oamenii au mers cu toată încrederea, au plătit contravaloarea cursului și, cum prevede legislația în vigoare, au achitat și taxa necesară obținerii autorizației din partea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat. După absolvire, ei așteptau ca, pe lângă certificatul de calificare, să primească și autorizația ISCIR, fără de care nu se puteau angaja pe meseria pentru care
s-au calificat. Nu a fost așa, deoarece agenția de formare profesională nu a virat către ISCIR sumele încasate de la oameni, iar mulți cursanți au rămas cu documentația incompletă.
A rămas tot șomer
Lucian Cotinghiu, un șomer din Zărnești, trecut de 50 de ani, a mers și el la respectiva firmă sperând că, urmând încă un curs de calificare, își va găsi un loc de muncă. „Cursul costa 740 de lei. Am semnat contractul în 7 august 2009 și tot atunci am achitat o parte din bani. În noiembrie, înainte de examenul de absolvire, am achitat și taxa ISCIR în valoare de 350 de lei, dar mi-a fost eliberat doar certificatul de calificare profesională, iar autorizația o aștept și în ziua de azi. De atunci am pierdut câteva oferte de muncă pentru meseria de motostivuitorist”, a declarat bărbatul. El mai spune că am fost de mai multe ori la firma respectivă, pentru a obține documentul, dar a primit doar o adeverință, pe care nimeni nu o ia în considerare. „De acolo am mers la ISCIR, de unde mi s-a spus că agentul de formare profesională nu a achitat sumele datorate eliberării autorizațiilor. Practic, eu am achitat taxa respectivă, iar ei i-au folosit în alte scopuri”, spune bărbatul.
Firma e în lichidare
După câteva luni de alergătură, Lucian Cotinghiu a mers la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Brașov, de unde i s-a răspuns: „Operatorul economic menționează că în prezent este în procedură de insolvență, dar până în prezent nu a prezentat nici un document în acest sens. În cazul în care societatea este în procedură de insolvență, întreaga activitate este suspendată în vederea lichidării, iar toți creditorii să se înscrie la masa credală”. În aceste condiții, omul s-a întors la ISCIR, pentru a plăti încă o dată cei 350 de lei, numai ca să i se elibereze autorizația. „De aici, mi s-a spus că nu se poate, deoarece factura a fost deja emisă, iar pentru același «produs» nu se pot elibera două facturi, fiindcă legislația interzice acest lucru”, a declarat Cotinghiu.
Peste un miliard datorie
Pe de altă parte, directorul ISCIR, Gheorghe Camen, susține că în aceeași situație sunt câteva zeci de cursanți. „Firma respectivă are la noi o datorie de peste un miliard de lei, facturile nefiind plătite din august 2009, astfel că a am acționat-o în judecată. Ei sunt acum în insolvență, iar potrivit legislației, lichidatorul trebuie să achite în primul rând datoriile către stat, apoi ceilalți creditori, printre care suntem și noi”, a declarat directorul ISCIR. El a mai precizat că acumularea acestei datorii a fost cauzată de fosta conducere a societății, care a aprobat organizarea unor noi cursuri, fără a ține cont de restanțele care creșteau de la o lună la alta.
Depinde de lichidator
Camen povestește că administratorul agenției a trimis luna trecută o adresă prin care solicita acordul de a „efectua aceste plăți în nume propriu (ca persoană fizică) din dorința de a rezolva etic situații în care oamenii își pierd locul de muncă datorită lipsei acestor autorizații”. Reprezentantul ISCIR a precizat că acest lucru este imposibil, deoarece legislația nu permite: „Acum, totul depinde de administratorul judiciar care se ocupă de lichidarea societății respective. El poate aproba deblocarea sumelor pe care trebuie să le încasăm, iar din acel moment noi să putem elibera autorizațiile. Pe de altă parte, dacă oamenii vor să mai achite o dată cei 350 de lei, ei nu o pot face la noi, ci trebuie să meargă la firmă, să obțină acordul lichidatorului, să facă plata prin Trezorerie, iar la noi trebuie să ajungă confirmarea achitării efectuării plății (bilet la ordin, filă CEC sau Ordin de plată), însoțită de un tabel cu persoanele care au contribuit la achitarea facturii, astfel încât noi să le putem elibera autorizațiile”, a explicat Camen.
Din păcate, administratorul firmei respective nu a putut fi contactat pentru a obține un punct de vedere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





