Texpert

Verificarea instalației de gaz

  • logomytex.png
 

Domnul Nicolae Velniciuc s-a adresat Biroului TEXpert de Relații cu Publicul al cotidianului „Transilvania Expres” dorind să afle dacă este obligat să îi primească pe angajații Distrigaz să verifice instalația de gaz din locuința sa, dacă are montat detector de gaze. (210)
La solicitarea noastră, reprezentanții GDF Suez (fostul Distrigaz) au precizat că normele legislative îi obligă să facă aceste verificări, indiferent de măsurile de protecție pe care și le-au luat consumatorii. „Detectorul de gaz îl protejează într-adevăr pe consumator împotriva riscului de explozie, care ar putea apărea în cazul existenței pierderilor de gaz, însă, începând cu aprilie 2009, conform noilor prevederi legislative (Normele Tehnice în vigoare NTPEE – 2008 aprobate prin Ordinul ANRE 5/2009 publicat în Monitorul Oficial nr. 255 bis, partea I/16.04.2009), «responsabilitatea realizării verificării și reviziei instalației de utilizare a gazelor naturale aparține clientului», iar «verificarea și revizia tehnică periodică a instalațiilor de utilizare este obligatorie pentru toți consumatorii»”. De asemenea, „realizarea operațiilor de verificare și revizie tehnică periodică se efectuează de către un operator economic autorizat de către ANRE, selectat de consumator, conform acelorași norme”, au subliniat reprezentanții GDF Suez. Precizăm și noi că nu este obligatoriu să apelați la GDF Suez, puteți face contract cu orice altă firmă autorizată de ANRE.     (L.J.)

Doamna Ioana Militaru a apelat la Biroul Texpert de Relații cu Publicul al cotidianului „Transilvania Expres”, dorind să obțină informații referitoare la reglementările legale privind asigurarea obligatorie a locuinței care au intrat în vigoare din 15 iulie. În special, dumneaei vrea să afle care sunt firmele cu care poate face contract și care este prima minimă (213)
Polița de asigurare obligatorie poate fi cumpărată de la companiile de asigurări care au semnat actele de constituire a Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID): Astra, Uniqa, Platinum România, Groupama Asigurări, ABC Asigurări, Ardaf, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins (fosta Asitrans), Generali și Grawe România. Prețul unei prime anuale este de 10 sau 20 de euro pe an, în funcție de materialul din care este construită locuința. Adică 10 euro dacă imobilul este construit din cărămidă nearsă sau din chirpici și de 20 de euro anual, dacă imobilul are o structură de rezistență de beton armat sau lemn. Plata asigurării se poate face la unul din punctele de lucru ale companiilor de asigurări anunțate mai sus, iar cursul euro este cel afișat de BNR pentru ziua respectivă. Asigurarea intră în vigoare la ora zero a zilei următoare și este valabilă 12 luni. Valoarea despăgubirii plătită de asigurător este, la rândul său, de 10.000, respectiv 20.000 de euro. Asigurarea obligatorie a locuinței oferă protecție în caz de inundații, alunecări de teren și cutremure. Cei care nu încheie asigurarea obligatorie până în 15 februarie 2011 sunt pasibili de amendă de la 100 la 500 de lei.     (L.J.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button