Texpert

Statul Român mai acordă despăgubiri doar în… acțiuni

  • article_259422_1.jpg
 

Acum doi ani, Gheorghe Chmara primea de la Instituția Prefectului o comunicare prin care i se aducea la cunoștință că i s-a aprobat cererea prin care solicita despăgubiri pentru bunurile abandonate în 1944, în localitatea Ceahor, din Ucraina. Potrivit aceluiași document valoarea despăgubirilor se ridică la 186.655,25 lei.

Suma se acorda în baza Legii nr. 290 din 2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ţinutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Brașoveanul a solicitat acest drept în 2003. În cei cinci ani, el a alergat din instituție în instituție, pentru a întocmi documentația prin care să demonstreze că a fost nevoit să fugă din fosta republică sovietică și să își lase acolo toată averea acolo. După primirea comunicării, în luna august a anului 2008, Chmara a depus la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru Aplicarea Legii 289/2003 o cerere, un exemplar al hotărârii Comisiei Județene Brașov pentru aplicarea actului normativ amintit, o copie după actul de identitate, o procură notarială, dovada deschiderii unui cont în bancă, precum și un certificat de moștenitor. Gheorghe Chmara urma a primi compensațiile bănești pe parcursul a doi ani consecutivi, 40% din sumă în primul an, iar restul în anul urrmător.
„De atunci nu am primit nici un răspuns. În mai 2009, am mai trimis o adresă către ANRP, tot fără succes. Am sesizat instituția Avocatului Poporului, iar în urma acestei  structuri, ANRP mi-a trimis o adresa prin care mi se mai solicita un document emis de Primăria  comunei Cahor-Cernăuți. Am obținut acest document, l-am depus la ANRP, și… nimic. Am  revenit cu o nouă adresă, fără nici un rezultat, astfel că, după doi ani, nu am primit dreptul acordat de lege”, povestește brașoveanul. El susține că s-a interesat și la Instituția Prefectului Brașov, dar această structură, în afară de aprobarea dosarului nu poate face nimic.

Doi nu se mai efectuează plăți
Purtătorul de cuvânt al prefecturii, Monica Morgovan, a explicat faptul că, din momentul aprobării dosarului, totul depindea de ANRP.  Din nefericire șansele ca brașoveanul să își primească banii sunt destul de mici. În subordinea ANRP se  află Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar, ce are ca principală atribuție plata despăgubirilor cuvenite foștilor proprietari (atât în numerar, cât și în acțiuni la Fondul „Proprietatea”), iar în data de 30 iunie 2010 Guvernul a adoptat o Ordonanța de urgență, prin care  se suspendă pentru o perioadă de 2 ani emiterea titlurilor de plată, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia centrală, pentru stabilirea despăgubirilor urmând a se realiza doar prin conversia în acțiuni la Fondul Proprietatea. Altfel spus, prin actul normativ emis recent s-a creat posibilitatea ca persoanele care au optat deja pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, să poată opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button