Sancțiuni șomeri

Doamna L.M. a apelat la Biroul TEXpert de Relații cu Publicul al cotidianului „Transilvania Expres”, pentru a reclama faptul că i-ar fi fost sistată abuziv – susține dumneaei – indemnizația de șomaj, pentru că a întârziat cu trei zile prezentarea carnetului de șomer la viza lunară din iunie. Cititoarea noastră spune că a absentat, fiindcă nu s-a aflat în Brașov în acele zile, din motive familiale bine întemeiate. (190)
Urmare a solicitării noastre, purtătorul de cuvânt al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM), Brașov, Cristina Trifan, a precizat că Legea 76/2002 prevede, pe lângă drepturi și facilități, o serie de obligații ale șomerilor, mai ales ale celor indemnizați, de îndeplinirea cărora depinde chiar și acordarea indemnizației de șomaj. Șomerii sunt obligați să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitați, la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă la care sunt înregistrați, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă; să comunice în termen de trei zile la AJOFM orice modificare intervenită privind încadrarea în muncă, emiterea certificatului de înmatriculare sau a autorizației de funcționare pentru a desfășura activități independente, realizarea unor venituri lunare mai mari decât indemnizația de șomaj, plecarea din țară, concediul de maternitate sau de îngrijire a copilului, intervenirea incapacității temporare de muncă, pensionarea, admiterea într-o formă de învățământ sau schimbarea domiciliului. De asemenea, șomerii trebuie să participe la serviciile pentru stimularea ocupării și formare profesională oferite de AJOFM, dar și să caute activ un loc de muncă. Nerespectarea acestor obligații atrage după sine suspendarea sau chiar sistarea plății indemnizației. Dumneavoastră ar fi trebuit să anunțați AJOFM despre faptul că trebuie să plecați sau să aduceți ulterior actele doveditoare și se găsea o soluție. Pentru a reprimi indemnizația, adresați-vă cu o cerere la AJOFM și veți avea doar o diminuare cu trei zile a sumei pe luna iunie. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




