Programul educațional derulat cu succes la Tărlungeni se extinde la nivel național

Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, și fondatoarele Asociației OvidiuRo, Maria Gheorghiu și Leslie Hawke, au semnat un acord de parteneriat care are în vedere extinderea programului „Fiecare Copil în Grădiniță” la nivel național, până în 2020.
Parteneriatul creează bazele dezvoltării de politici publice eficiente în domeniul educației preșcolare pentru copiii dezavantajați, știut fiind faptul că educația timpurie are detașat cea mai mare rată de succes în reducerea abandonului școlar. În acest moment, doar o treime dintre copiii de 3-5 ani în situații de risc din România beneficiază de educație timpurie.
Copiii care nu frecventează grădinița regulat și ai căror părinți nu le pot oferi educația potrivită acasă riscă să înceapă școala târziu și nepregătiți și să nu recupereze niciodată decalajul dintre ei și ceilalți copii. Această inegalitate de șanse, în lipsa intervențiilor strategice, se traduce în capital uman irosit și productivitate scăzută la nivel național.
Pentru a contracara aceste efecte negative, sub auspiciile prezentului acord și în parteneriat cu cele două ministere, Asociația OvidiuRo va realiza documentul-cadru privind extinderea sustenabilă a programului „Fiecare Copil în Grădiniță la nivel național” și va realiza studii de impact cu privire la rata de succes a programului.
„Faptul că două instituții publice-cheie își declară susținerea pentru implementarea programului Fiecare Copil în Grădiniță la nivel național este un pas mare pentru toți copiii săraci din România, care merită o șansă la educație și la o viață mai bună. Ne bucurăm că, prin acest acord, putem continua colaborarea nu doar cu Ministerul Educației, cu care suntem parteneri din 2010, ci și cu Ministerul Muncii, cu care colaborăm pentru combaterea sărăciei”, a declarat Maria Gheorghiu, Asociația OvidiuRo.
„De peste cinci ani, programul Fiecare Copil în Grădiniță și-a dovedit eficiența îmbunătățind considerabil rata de înscriere la grădiniță și prezența zilnică a copiilor din familiile sărace. Ne vom implica, alături de Asociația OvidiuRo și de colegii de la Ministerul Muncii, pentru a pregăti extinderea acestui program la nivel național”, a declarat ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu.
Lansat de Asociația OvidiuRo și Ministerul Educației în 2010, programul Fiecare Copil în Grădiniță stimulează părinții să-și aducă zilnic copiii la grădiniță, oferindu-le tichete sociale în valoare de 50 de lei pe lună, condiționate de prezența zilnică a copiilor la grădiniță. Copiii se califică pentru program pe baza veniturilor familiei, condițiilor de trai și nivelului scăzut de educație al părinților. În prezent, programul este implementat în 43 de comunități din 11 județe și susține 2.400 de copii.
Peste 500 de copii din județ integrați în proiect
Asociația OvidiuRO a fost înființată în 2004 și urmărește ca ca fiecare copil sărac din România să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății. Programul Fiecare Copil în Grădiniță (FCG) a fost lansat în parteneriat cu Ministerul Educației în 2010 și, în prezent, sprijină 1.500 de copii din 25 de comunități. FCG a crescut frecvența regulată a copiilor la grădiniță de la mai puțin de 40% la peste 80%, cu ajutorul condiționării prezenței zilnice la grădiniță de acordarea unor tichete sociale în valoare de 50 de lei pe lună.
Printre județele-pilot în care s-a desfășurat până acum programul se află Brașovul. În județul Brașov, „OvidiuRo” sprijină peste 500 de copii din Tărlungeni, Zizin, Augustin și Budila. Alți aproximativ 800 de copii ar avea însă nevoie de acest proiect pentru a trece prin anii de grădiniță. Un exemplu de succes în județul Brașov este cel de la Budila. „Suntem în al doilea an de aplicare a acestui proiect la Budila. Proiectul s-a bucurat de mare succes în rândul comunității de romi, iar numărul de copii care frecventează grădinița s-a dublat. Am obținut și un nou spațiu pentru grădiniță. Până acum 111 copii sunt eligibili în acest proiect. Mai avem cam 100 de copii care ar putea fi incluși în proiect”, a declarat Simona Cristea, asistent social la Primăria Budila. „Ei sunt parte din viitorul țării. Câtă vreme nu le acordăm atenție, nu îi ducem la școală și nu-i educăm, problemele vor deveni din ce în ce mai complicate” a spus și prof. Ariana Bucur, inspector scolar general al IȘJ Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





