Politica de masa

Mi s-a intamplat de mai multe ori sa fiu invitat de politicieni la discutii. Motivele au fost dintre cele mai diverse, dar, aproape fara exceptie, intalnirile s-au consumat in restaurante. Aici, inconjurati de chelneri serviabili, oamenii astia se simt mai bine decat oriunde. Sigur ca in Brasov nu sunt multe localuri cu faima celor din Bucuresti, unde se face marea politica a tarii. Sunt insa cateva care merita remarcate, mai ales datorita prezentei de spirit a celor care te servesc. Care, dupa cum o sa va dati seama din povestile urmatoare, reusesc, mult mai usor decat colegii din Capitala, sa puna capat unor grave crize in randul clasei politice.
Cu un fost presedinte de Consiliu Judetean m-am intalnit intr-un bar cu fotolii somptuase tapitate cu piele. In local, pe vremea aceea, erau cateva taburete mici, pe care erai obligat sa stai aproape ghemuit. Nu mai stiu de ce, omul s-a asezat pe primul care l-a gasit in cale. Cum astfel de oportunitati sunt destul de rare, lafaindu-ma pe fotoliu, am inceput sa-l enervez aducandu-i aminte manariile pe care le-a facut. Iritat de situatie, a inceput sa dea pe gat paharele cu tarie, fara sa le mai tina socoteala. Dupa un timp, rosu ca un rac, ghemuit pe taburet, a racnit spre mine: „Daca poti sa-mi aduci o dovada ca sunt corupt, o sa mi-o s… singur”. Apoi a inceput sa-si aplece ritmic capul cu buzele tuguiate. A fost nevoie, pana la urma, de interventia binevoitoare a unui chelner care i-a pus, destul de ferm, o mana pe umar. Altfel, sarmanul, ar fi putut ramane blocat cu capul intre picioare.
Pe terasa hotelului Aro am participat la o discutie cu un mare mahar pesedist brasovean, intr-o zi torida de vara. Si el, ca si altii, era foc si para din cauza unor texte nefericite. Cum represiunile se anuntau a fi foarte dure, am preferat sa-l calmez discutand cat se poate de amabil. Omul isi inmuia din cand in cand mustacioara intr-un pahar cu apa minerala, povestindu-mi cat de persecutat se simte de ziaristi. La al doilea pahar vorbea deja despre simpatia lui pentru presa. Iar la al treilea, despre marea lui iubire pentru democratie. A fost, din nou, nevoie de interventia unui chelner care a varsat un pahar, punand capat unei discutii penibile.
Mi s-a mai intamplat sa fiu interlocutorul unui consilier, intr-un local de la periferie. Tipul bause deja mai multe pahare, asa ca, in timp ce-si expunea maretele planuri de modernizare a orasului, a adormit. A fost trezit, tot de un chelner, dupa ce toti de la masa ne-am ridicat.
Avand in vedere toate aceste cazuri, mie incepe sa-mi fie din ce in ce mai clar ca, in momentele politice delicate, singurii care mai pot salva situatia sunt chelnerii.
Atunci cand, la „Picollo Mondo”, Emil Constantinescu si Mircea Dinescu se straduiau sa-l convinga pe Mugur Isarescu sa preia conducerea guvernului, cum ar fi schimbat soarta Romaniei un chelner impiedicat rasturnand frapiera?
Dar cand, pe terasa la Snagov, Tariceanu era pe punctul de a fi convins de un ziarist si doi oameni de afaceri sa nu-si mai semneze demisia pe care o anuntase deja. Cum s-ar mai fi scris istoria daca un ospatar patriot le trantea pe masa meniul?
Sau la Golden Blitz, in momentul in care Basescu dadea explicatii unor ziaristi despre felul in care doreste sa-i satisfaca pe licuricii occidentali. Ce s-ar fi intamplat daca un chelner hotarat le-ar fi atras atentia ca vorbesc prea porcos si deranjeaza clientela selecta a localului?
Domnilor chelneri, a venit vremea sa va implicati mai mult in conducerea tarii! Mai ales ca nota de plata o achitam cu totii.