Texpert

Piramidele de la Sona

  • logomytex.png
 

Movilele de pamant din apropierea Oltului sunt inca un mister
Sona este un sat uitat de lume, asezat pe malul stang al Oltului, in apropiere de Fagaras. Satenii s-au obisnuit cu guruietii, movilele uriase de la marginea satului. Au incercat chiar sa le afle secretele. Cercetatorii si-au pus intrebarea daca piramidele de pamant sunt relicve de pe urma dacilor.

Legenda uriasilor
Cele opt movile de pamant sunt asezate pe un deal din apropierea fostului CAP. Candva au avut o forma piramidala. Dar vantul si ploile le-au erodat. Sunt asezate pe doua linii paralele, la marginea unei terase lungi cam de un kilometru. De departe, nu-ti poti da seama de marimea lor, dar, ajuns la baza, te coplesesc. Oamenii au incercat sa-si explice ce e cu acei munti de pamant, inalti de 20-30 de metri, chiar in mijlocul unei terase. Una dintre legende spune ca, pe vremuri, niste uriasi au venit dinspre muntii Fagaras si au trecut Oltul. Pentru ca s-au umplut de noroi, cand au ajuns pe locul unde sunt piramidele, si-au scuturat incaltarile. Bucatile de pamant au format damburile. Alta legenda spune ca piramidele au fost ridicate de turci. Cand mergeau spre apus, isi lasau din turbane pamantul adus din Turcia.

Tunele secrete?
Satenii sunt convinsi ca piramidele de pamant sunt legate prin tunele subterane care duc la cetatea Rasnovului si la sanctuarele dacice. Oamenii din Sona nu sunt preocupati de fenomene paranormale. Prefera sa creada in legendele din batrani. Multi sunt convinsi ca in guruieti sunt ascunse comori de pe vremea dacilor. Altii ar baga mana in foc ca turcii au ridicat movilele, ca sa-si ascunda armele. Alte patru piramide asemanatoare exista la marginea unui sat apropiat de Sona, la Halmeag. Acestea insa nu sunt atat de bine conturate, fiind erodate de vant. Si langa satul Bunesti exista guruieti. In apropierea lor s-au gasit urme de locuire dacica si o terasa asemanatoare celei de la Sona. Cercetatorii sunt de parere ca, pe harta, piramidele constituie varful unui triunghi dreptunghic ale carui laturi unesc varful Omu si sanctuarul de la Racos.

Triunghiurile dacilor
Filosofia si credinta dacilor se regasesc in modelul matematic al sanctuarelor de la Sarmizegetusa si Racot. Dar si in triunghiurile de aur pe care le formeaza constructiile raspandite pe teritoriul Daciei. Stramosii nostri si-au construit tara topografic si geometric proiectand pe pamant cerul instelat. Au construit cu ziduri de piatra bine prelucrata cetati pe varfuri greu accesibile in munti. S-a spus ca aceste ziduri erau cetati de aparare. Dar cisternele cu apa, hambarele cu grane, sanctuarele si locuintele sunt dincolo de aceste ziduri. Dacii aveau solide cunostinte de astronomie. Daca unim aceste varfuri de munti, obtinem triunghiuri dreptunghice, asezate dupa un algoritm cosmic.

Marea linie topografica
Unind punctul unde se afla cele 9 piramide de la Sona cu punctul sanctuarului de la Racos si cu Varful Omu obtinem un triunghi dreptunghic cu unghiurile de 30 si 60 de grade. Pe linia Sona-Omu se afla templul dacic de la Sinca-Veche, adapostit intr-o pestera. Un alt triunghi, mai mare, are in varfuri templul de la Racos, varful Omu si cetatea dacica Sarmisegetusa. La Racos se afla un mare complex ritualic al dacilor. Unghiul drept este in varful Omu. Linia ce uneste Cetatea Sarmizegetusa cu Varful Omu este denumita marea linie topografica a dacilor.

Fenomene stranii in zona Busteni
In anii 1993-1994, numeroase familii din Busteni acuzau stari de agitatie care le afectau sanatatea. Manifestarile aveau loc numai in timpul noptii. Ulterior s-a produs o serie de cutremure, care nu aveau epicentrul in Vrancea sau Bucegi. N-au fost victime, doar usoare pagube. S-a petrecut insa un nou fenomen. Unii locuitori din Busteni s-au plans ca nu mai pot atinge cu mana obiecte metalice, pentru ca se curentau. In anul 1995, numarul de cutremure a sporit. Inainte de a se produce un seism, se auzea un tunet infundat. Dupa patru ani, specialistii de Fizica a Pamantului au inceput sa priveasca manifestarile cu ingrijorare. Dar, pana la urma, toate au incetat. S-a nascut ipoteza existentei in Bucegi a unor uriase coridoare subterane unde ar avea loc experiente. Punctul fierbinte ar fi in zona Crucii de pe Caraiman. Dupa cutremure, s-au semnalat si semnale radio. Se pare ca provenienta lor este subterana. Specialistii de la Statia Seismica de la Cheia n-au putut lamuri lucrurile.

Soarele rasare mai intai pe Omu
Varful Omu (2.505m) este cel mai inalt din Bucegi. E primul dintre varfurile carpatice de peste 2.000 de metri care se lumineaza dimineata. Iarna, dupa ninsorile puternice, din blocul Institutului Geologic al Romaniei din Bucuresti poate fi vazut Masivul Bucegi. De la 150 km, apare cu detalii incredibile, pana la nivel de palcuri de padure si poiene. N. Densusianu sustine ca muntele sfant al dacilor era in Bucegi. Istoricul I. Bucurescu considera ca Sfinxul din Bucegi se afla pe locul unde a fost ucis Orfeu, Koga-I-Ion insemnand Capul Magnificului.

Sarmisegetusa, locul fenomenelor inexplicabile
Sarmi Seget Usa, adica „Eu ma grabesc sa curg” (in sanscrita) este vechea capitala a Daciei. Este situata in Muntii Orastiei din Grupa Retezat-Godeanu. Se spune ca aceasta zona, unde apar lumini ciudate in miez de noapte, este numita „zona crepusculara a Europei”. In 1991, sapte specialisti au facut cercetari la fata locului. Au consemnat aparitia unei „explozii luminoase“ care parea ca iese chiar din munte. Intorsi la Bucuresti, au constatat ca aparatele n-au retinut nici o imagine. In august 1991, in aceeasi zona un avion IL-14 s-a pulverizat din senin.
In iulie 1994, niste turisti care-si asezasera cortul la Sarmizegetusa au relatat ca au vazut nenumarate raze, de diferite culori, tasnind din spatele unui perete stancos. Razele se invarteau ca spitele unei roti. Intreaga vale a fost cuprinsa de un vuiet timp de jumatate de ora. Doua luni mai tarziu, in acelasi loc, alti turisti au fost infasurati intr-o perdea de raze colorate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button