Ortodocșii și greco-catolicii sărbătoresc duminică Floriile

Cu o săptămână înainte de Paști, creștinii ortodocși și greco-catolici prăznuiesc, duminică, Floriile, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii orașului și întâmpinat cu frunze de palmier. Prin tradiție, este sărbătoarea celor care au nume de flori.

În duminica a șasea din postul Paștelui, cunoscută în popor și sub numele de Duminica Floriilor, Biserica Ortodoxă sărbătorește intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim. Floriile, primul praznic împărătesc sau Duminica Stâlparilor, deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paști, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”.  De Florii se mănâncă pește, fiind a doua dezlegare din postul Paștelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos își arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulțimile strânse la porțile cetății l-au întâmpinat cu flori și l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim. Sâmbăta din ajunul sărbătorii este cunoscută și ca Moșii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate. Ortodocșii sărbătoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar cu înțelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeții. Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toți cei patru evangheliști, Ioan, Luca Matei și Marcu. Noul Testament relatează faptul că apostolii au întins hainele lor pe asin, pe ele șezând Mântuitorul în timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat de Sfinții Părinți ca fiind mărturisirea faptului că învățătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinților Apostoli simbolizează noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina Sfântului Botez.

Obiceiuri creștine, amestecate cu cele păgâne

După modelul mulțimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârșirea Sfintei Liturghii, să se sfințească ramurile de salcie aduse de credincioși și să li se împartă apoi. De Florii, atenția comunității tradiționale era îndreptată, pe lângă sărbătoarea religioasă, către renașterea vegetației. De fapt, denumirea populară a sărbătorii vine de la zeița romană a florilor, Flora, peste care creștinii au suprapus sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim. Astfel, au apărut și nenumărate obiceiuri și tradiții, atât în mediul rural, cât și în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână. De Florii se obișnuiește să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărțișorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceș, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire. În popor se mai spune că cine îndrăznește să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată și sfințită riscă să albească. Ramurile de salci sfințite se păstrează peste an, fiind folosite cu credință la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obișnuiesc și să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le așeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar și renașterea vegetației, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi. În trecut, ramura de salcie sfințită era folosită și în scopuri terapeutice. Oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie pentru a fi feriți de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară șalele. De asemenea, exista și obiceiul ca părinții îi lovească pe copii ușor cu nuielușa de salcie când veneau de la biserică, pentru a crește sănătoși și înțelepți. (L.J.)