Texpert

Orasul pifanilor

  • logomytex.png
 

Un obicei prost al batranilor racani din vremea cand am facut eu armata, era sa-i chinuie pe noii veniti. Inventau pentru asta tot felul de sarcini idioate. Una dintre cele mai dure corvoade incepea atunci cand un caporal racnind nervos iti ordona sa sapi o groapa. Iti dadea dimensiunile si-ti stabilea un termen in care sa termini „lucrarea”. Dupa ce scormoneai pamantul, mai- mai sa-ti dai duhul, aparea un alt gradat. „Sa astupi imediat porcaria asta! Vrei sa ne rupem picioarele”, ordona la fel de nervos. Chiar daca abia puteai sa respiri si transpiratia curgea in siroaie, duceai mana la chipiu si raspundeai prompt: „Am inteles!”. Cand groapa era aproape gata, in timp ce batatoreai pamantul ravasit aparea din nou cel care iti ordonase mai devreme sa sapi. „Ce faci pifane! Unde-i groapa pe care trebuia s-o faci?”. Injurand in barba, ajungeai sa scoti din nou pamantul din groapa sau, ca sa nu-ti fie prea usor, sapai la comanda un nou sant. Orice protest era de prisos.
In armata ordinele se executa fara comentarii. Asta e regula. Intr-o comunitate civila, asa cum pare inca Brasovul, ar trebui sa fie altfel. Nu este asa! Se sapa, se asfalteaza, se pun semafoare, se fac sensuri unice si giratorii cu o frenezie incredibila. Deciziile, oricat de discutabile ar fi, se voteaza si se duc la indeplinire fara cracnire.
Ultima comanda ferma este de a se desfiinta tramvaiul. Lucru care s-a mai intamplat odata, pe vremea comunistilor. Sinele vechiului tramvai, care duceau de la Strungul pana hat in Sacele, au fost scoase la inceputul anilor ’60. In anii ’80, s-a dat la loc comanda si tramvaiul a reaparut pe strazile orasului, chiar daca pe un alt traseu. Din 20 in 20 de ani, tramvaiul apare si dispare, la ordin. Chiar daca investitia initiala este mai mare decat in cazul autobuzelor, tramvaiul costa in timp mai putin. In plus, este un mijloc de transport ecologic. Sunt exemple nenumarate de orase civilizate pe strazile carora merg astfel de mijloace de transport in comun. La fel de civilizate. Sunt convins ca exista destui brasoveni care ar dori sa fie modernizat tramvaiul si nu desfiintat. Sunt insa la fel de convins ca nu-i va asculta nimeni.
Extazul gospodaresc, preamarit de aplaudacii tocmiti inca din campania electorala, ii face pe unii sa se simta caporali peste un oras de pifani. Asa arata Brasovul in anul de gratie 2005: ca o mare cazarma in care se executa, nu se discuta.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button